Doar o săptămână mai au la dispoziție firmele care sunt interesate să se ocupe de administrarea pârtiei de schi, să vină cu oferte, activitate pentru care Primăria Bistrița este dispusă să cheltuie aproape 100 de mii de lei lunar.
La jumătatea lunii decembrie Primăria Bistrița a scos la licitație serviciul de operare/exploatare a instalațiilor de transport pe cablu, a instalației de producere a zăpezii artificiale și a instalației de iluminat nocturn aferente pârtiei de schi din Complexul Polivalent Sportiv Wonderland.
Primăria Bistrița este dispusă să cheltuie aproape 300 de mii de lei cu o firmă care să îndeplinească toate condițiile legale și să înceapă să exploateze pârtia de schi din Wonderland și să permită iubitorilor de schi să folosească pârtia în siguranță.
Durata contractului este de trei luni de zile, primăria alocând pentru prestarea serviciului de operare o sumă de 297.945.000 lei la care se adaugă și TVA-ul.
Termenul până la care firmele interesate să se ocupe de pârtia de ski pot veni cu propuneri expiră pe 4 ianuarie. În aceste condiții, cel mai probabil la finalul zilei respective vom ști dacă există sau nu firme care îndeplinesc condițiile legale și care ar putea începe să asigure serviciile necesare dării în folosință a pârtiei de schi.
Municipalitatea avansa termenul de 15 ianuarie drept unul în care se va inaugura pârtia de schi și dacă totul decurge fără probleme contractul ar putea fi semnat imediat după expirarea termenului de depunere a solicitărilor.
După semnarea contractului, compania care va câștiga poate începe să exploateze instalațiile în care Primăria Bistrița a investit nu mai puțin de 24 milioane de lei, adică 5,5 milioane de euro.