Este ok pentru scriitorii tineri că trebuie să se ocupe şi de promovarea cărţilor pe care le scriu? Cum te descurci cu marketingul care e atât de important pentru vânzarea unei cărţi...?

E obligatoriu ca să poţi să vinzi o carte. Şi trebuie să te zbaţi ceva mai mult, mai ales când e vorba de proză. Dacă în cazul cărţilor de poezie ele oricum circulă mai mult sau mai puţin underground – cărţile de proză chiar se pot vinde. Proza se cumpără, spre deosebire de poezie. Dar pentru asta trebuie să te plimbi foarte mult, trebuie să ajuţi şi tu pe lângă ce face editura la care publici. Neavând un agent literar, nefiind un sistem prea bine pus la punct de lecturi în universităţi sau în licee, mie mi se pare c-ar fi simplu să organizezi un asemenea sistem – dar neavând toate acestea la îndemână – scriitorul trebuie să-şi sprijine cumva singur cartea, să aibă singur grijă de cartea lui. Şi uneori sigur că e obositor, nu e chiar ceea ce ar trebui să facă autorul – dar cred că la un moment dat toţi scriitorii au făcut asta sau fac asta. Chiar dacă aranjează altcineva întâlnirile, tot tu trebuie să faci faţă întâlnirilor...

Ca să iasă totul aproape perfect - spunea cineva - e nevoie de pâine şi circ, chiar şi într-o lume a scriitorilor şi este nevoie să-ţi pui la punct un soi de imagine....

Da, în măsura în care poţi să-ţi creezi o imagine, ea te ajută, fără îndoială să pătrunzi pe piaţa cărţilor şi să ajungi şi al un alt public care în mod constant cumpără literatură română contemporană. Până la urmă ajungem la vorba lui Thomas Bernard – că scriitorii contemporani sunt un fel de maimuţe şi uneori trebuie să facem şi pe circarii ca să atragem atenţia. Aici sigur că fiecare întinde coarda până unde simte el că poate...

Nu ţi-ar fi plăcut ca scriitor să te naşti în altă epocă...? Te simţi comod în timpurile în care trăieşti, eşti prieten cu vremea de acum?

Poate aş fi preferat secolul XX, deşi m-am născut în secolul XX... Dar poate aş fi preferat să scriu în anii 50 – 80, am impresia că atunci literatura chiar conta, erau foarte mulţi leaderi în literatură, scriitorii contau politic, dacă e să ne gândim doar la marile mişcări studenţeşti din anii 60 – 70... Dar asta e, m-am născut în timpurile astea, încerc să scriu şi să mă comport pe măsura timpuri în care trăiesc şi să mă comport pe măsura timpurilor ...

Ai ajuns la un moment dat în care să te simţi tentat să foloseşti stupefiante, să foloseşti anumite substanţe care să-ţi elibereze inspiraţia...?

Nu, niciodată nu am folosit stupefiante. Beau cafea, dar nu aşa cum povesteşte Mircea Cărtărescu despre ness, beau 4 – 5 cafele pe zi, fumez, dar nu m-am gândit niciodată la stupefiante. Cred că dacă mă forţez suficient, dacă muncesc suficient de mult – atunci creierul meu începe să secrete singur stupefiante fără să-l ajut deloc. Începe să funcţioneze în direcţia pe care mi-o doresc....

Marin Mălaicu Hondrari s-a născut în 29 ianuarie 1971, la Sângeorz-Băi şi a publicat până acum Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, 2004, la Editura Eikon, premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, 2006, Editura Vinea, ediţia a II-a fiind publicată în 2008 la Cartea Românească), Apropierea (roman în curs de ecranizare, publicat la Cartea Românească în 2010), La două zile distanţă (poeme, 2011, volum publicat la Editura Charmides din Bistriţa şi distins cu premiile revistelor Poesis International şi Transilvania) şi în acest an - romanul Lunetistul.