Știam că e un admirator al sporturilor cu motor, şi în special al Formulei 1. Din tot sezonul de anul acesta, Marin a ratat o singură cursă – pilotul lui preferat fiind Kimi Raikkonen (pilotul finlandez, campion mondial în 2007 cu Ferrari). Şi cum de la Formula 1 la Fight Club nu este decât un pas – îl întreb direct:

Cu ce scriitor ți-ar plăcea să lupți în ring?

Aș prefera să lupt cu un scriitor care știu sigur că m-ar bate de m-ar rupe, în fața căruia să nu am nicio șansă și mă gândesc la Bogdan Alexandru Stănescu sau la Radu Aldulescu, care pare așa ca o fiară. Ăștia m-ar rupe, cred.

Cine ar trebui să arbitreze meciul?

Cred că o scriitoare pentru că ele sunt mai dure decât scriitorii și atunci ar fi imparțiale. I-ar lăsa să mă dea cu capul de pământ, nu cred că ar interveni. Așa-s femeile, imparțiale. Mă gândesc la Angela Marinescu, de exemplu ar fi un arbitru bun. Ne-ar bate pe amândoi dacă s-ar enerva.

Ai urca în ring cu un personaj?

Da, dar numai ca să dansez... 

Şi cum îți imaginezi literatura, peste 15-20 de ani?

Chiar vreau să răspund serios. Nu mi-o imaginez mult diferită de ce e acum, poate și pentru că de 2000 de ani sau mai mult, de când se face literatură, subiectele sunt cam aceleași și problema esențială a literaturii este și acum și va fi și peste 20 de ani. Adică problema binelui și a răului, de fapt. Primar, grosso modo, cred că asta este problema oricărei literaturi și asta va rămane cât timp va exista omenirea, va fi și problema binelui și a răului pentru că există moarte și imediat ce există moarte, toate duc ușor în tragic. Tocmai de asta mi-o imaginez nu foarte mult diferită. Cred că se va scrie la fel, despre timp, iubire, moarte.

Să vorbim despre traduceri... Când traduci, apuci să și citești ceea ce traduci?

(râde) Da, de obicei încerc să parcurg o dată cartea cap-coadă, înainte de a mă apuca să o traduc. Apoi încep să o traduc, iar la final mai revin încă o dată asupra întregii traduceri și mai verific. Acum traduc Carlos Ruiz Zafón - Labirintul spiritelor, care în mod normal ar trebui să se lanseze la târgul din toamnă.

Ce ți se pare cel mai ușor și cel mai dificil de tradus?

Poezia mi se pare cel mai dificil de tradus sau autori care chiar și în proză par poeți, cum ar fi Julio Cortázar sau pasaje din Mario Vargas Llosa, Roberto Bolaño printre alții. Dar poezia e foarte greu de tradus.

Ai fost tradus în spaniolă... Ai fost mulțumit?

Da. Am avut noroc de o traducătoare foarte bună alături de care am lucrat mult. Am colaborat cu ea în timp ce traducea. O cheamă Elena Borras Garcia și a făcut o muncă foarte, foarte bună. Sunt extrem de mulțumit.

Unde te-ai găsit scriind în largul tău într-o atmosferă care ar fi trebuit să fie neprielnică?

Mi s-a întâmplat de câteva ori, deși eu nu sunt un scriitor de cafenea, să zicem. Îmi amintesc că am scris câteva pagini bune când eram la sora mea în Spania și stăteam cu fetița ei pe genunchi, în același timp și scriam, îi mai dădeam de mâncare. Sigur, prefer în general să fie liniște, rareori ascult muzică. Când scriu cel mai mult îmi place să fie liniște și să fiu singur. Nu sunt condiții esențiale, dar eu așa prefer.

La Bistrița poți să scrii?

Da. Oriunde pot să scriu, nu am un fetish al locului sau al unui anumit spațiu...

Care ar fi următoarele activități literare?

Duminică sunt invitat să lecturez la festivalul de jazz de la Smida, apoi urmează Tabăra de literatură de la Colibița între 10-17 septembrie alături de Bogdan Ghiu, Bogdan Alexandru Stănescu, Ana Dragu, Ioana Bradea, Fracisc Baja, Alex Văsieș și Alexandru Uiuiu. 

Interviu de Ana Şerban