Este una dintre cele mai spectaculoase şi promiţătoare tinere voci ale scenei de operă contemporane, este talentată, modestă şi îndrăgostită de muzică şi – culmea – este originară chiar din Bistriţa!

Zilele trecute Anita Hartig a fost invitată în oraşul natal, a susţinut un micro-recital la Sinagogă şi a avut amabilitatea să povestească, după concert, şi despre concertele care o aşteaptă la Viena şi Moscova, despre cele trei luni de contract la celebrul Metropolitan din New York, sau premiera de la Toulouse cu opera lui Puccini, Turandot.  

Cum veţi petrece de Crăciun, de Anul Nou? Ajungeţi pe la Bistriţa...?

Nu, nu ajungem la Bistriţa, din păcate, va fi prea obositor, prea multe drumuri… Trebuie să mă odihnesc puţin acasă, la Viena, sper să petrec sărbătorile cu logodnicul meu, să ne relaxăm puţin, să ne bucurăm de câteva momente de linişte împreună. Sigur că o să ne sunăm părinţii, o să vorbim la telefon să le urăm toate cele bune de sărbători – dar cam atât…

Care ar fi rolul dumneavoastră preferat?

Mimi din La Boheme, în mod special – pentru că am început cu el, şi asta m-a consacrat. Am avut şansa să-l cânt, se pare, la un nivel foarte bun, pentru că am fost rechemată pe scenele din toată lumea. Este un rol care mă va însoţi pe tot parcursul vieţii mele. Până acum acesta mi-e cel mai drag, dar sunt şi alte roluri pe care vreau să le perfecţionez, să le reiau, să le redescopăr de fiecare dată – până la perfecţiune…

Dar cel mai dificil rol cu care v-aţi confruntat până acum...?

Violeta, din Traviata, este un rol extrem de complex din punct de vedere tehnic şi vocal. În primul act Violeta este mai extrovertită, iar scrierea vocală e mai colorată, cu pasaje lejere şi foarte rapide, în actul al doilea totul devine mai real, mai dramatic, apar moment de mare pasiune, care implică un consum nu doar vocal ci şi emoţional. Este un rol lung, foarte divers ca scriere şi trăire vocală…

Câteva cuvinte pentru elevii de a Şcoala de Muzică care vă divinizează?

Am trecut pe la liceu, am văzut că s-a schimbat sediul liceului de muzică… Tot ce pot să le transmit este să-şi urmeze visul cu cea mai mare dăruire şi dragoste, căci vor avea parte, pe parcursul drumului lor tumultuos, de noroc de oameni care să-i protejeze şi să le dea câte un impuls, câte un ajutor… Sper să fiu şi eu unul dintre acei oameni, îmi doresc asta din tot sufletul. Pentru că ştiu că e nevoie de suport şi de sprijin din partea oamenilor de lângă noi…

Aveţi un model între solistele de operă de azi…?

Da, orice coleg care iese pe scenă şi îşi înfruntă frica, poate, îşi înfruntă oboseala, îşi înfruntă anxietatea, îşi înfruntă limitele are parte de respectul meu şi de admiraţia mea şi este un model pentru mine. Pentru că este vorba de o mare răspundere, nu e ca şi cum ai ieşi pe scenă să cânţi minunat. Avem responsabilitatea să transmitem publicului un mesaj, o mângâiere, un alint, prin vibraţia sunetului care are o putere foarte mare şi o putere tămăduitoare, dacă vreţi…