Attila Bartis a povestit că este unul dintre puţinii scriitori maghiari care reuşeşte să trăiască din literatura pe care o scrie. “A scrie este o decizie personală. Cel care ia această decizie ştie exact cât de greu va fi, la ce are şanse sau la ce nu mai are şanse. Nu e corect ca, după ce am luat această decizie de a scrie, să ne plângem prea mult de milă...” a povestit Attila Bartis care a acceptat să acorde un mini-interviu şi pentru Bistriţeanul.ro.

Ce aţi recomanda unui tânăr care vrea să devină scriitor?

Attila Bartis: În primul rând să scrie! Fără scris nu se poate să devină nimeni scriitor... Lectura trebuie să fie ceva normal, de la sine înţeles.

Pentru cine scrieţi?

Attila Bartis: Pentru nimeni. Când scriu, se întâmplă textul în mine şi se întâmplă textul pe hârtie. Nu scriu pentru nimeni. Nici pentru alţii, nici pentru Dumnezeu, nici pentru mine însumi. Pur şi simplu scriu.

Care a fost cel mai frumos moment al festivalului...?

Attila Bartis: Grea întrebare. N-a fost moment în festival care să nu fie important. Totul m-a impresionat. Tot festivalul a fost formidabil. Foarte rar se întâmplă la un asemenea festival să te simţi acasă – şi cum nu poţi să spui care e cel mai frumos moment acasă – nici la festivalul de poezie de la Bistriţa nu pot să selectezi aşa ceva. Au fost multe momente foarte importante. Nu pot şi nici nu vreau să-l aleg pe cel mai frumos...

Ce ar avea de învăţat poeţii de la prozatori sau prozatorii de la poeţi...?

Attila Bartis: Dacă ar fi să răspund serios la întrebarea aceasta, ar trebui să recunosc că habar n-am. Nu ştiu. E un lucru atât de personal, atât de mult depinde de prozatorul sau poetul concret despre care vorbim – încât nu se poate da un răspuns general valabil.

Dar dumneavoastră ce aţi învăţat de la poeţii de aici?

Nu ştiu să vă spun concret ce am învăţat, dar ştiu din experienţă, că eu, de pildă, câteodată, scriu proză de parcă aş scrie poezie sau că ritmul textelor mele – uneori foarte imporant, alteori indiferent – poate fi ritmul unui poem...

Attila Bartis s-a născut în 1968 la Târgu-Mureş, a emigrat în 1984, împreună cu familia sa, în Ungaria şi trăieşte, în prezent, la Budapesta. Este un fotograf reputat şi, totodată, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi scriitori maghiari ai momentului, cărţile sale fiind traduse în numeroase limbi. A debutat în 1995 cu romanul A seta (Plimbarea), urmat de volumul de povestiri A keklo para (Ceaţa albăstruie, 1998) şi de romanele A nyugalom (Tihna, 2001), adaptat pentru scenă şi marele ecran şi tradus în româneşte în 2006, cu un succes considerabil în rândurile cititorilor, şi A Lazar Apokrifek (Apocrifele lui Lazăr, 2005). Attila Bartis a fost distins cu premiile Tibor Dery (1997), Sandor Marai (2002) şi Attila Jozsef (2005).