Activezi în Nosa unde eşti coregraf, instructor şi dansator... Nu e frustrant că în Bistriţa, o cetate medievală plină de glorie, în vechime, parcă există totuşi prea puţini tineri care să se implice în acest gen de artă...?

Sunt din ce în ce mai mulți tineri care ar putea fi atrași în acest gen de artă, însă poate nu-i căutăm suficient iar ei sunt prea „timizi” să se autopropună. Dacă aș locui în Bistrița sunt convinsă că Asociația Nosa ar însuma mult mai mulți membri. În prezent există 23 membre active și componente Nosa (ne-am axat mai mult pe partea feminină, într-un final) iar de vreo doi ani s-a mai înființat o trupă în cadrul Asociației, o trupă de jonglerie cu foc, Sirius, formată din cele mai devotate și active membre, îndrăgostite de arta de a „anima’’ focul, încă de prima oară când au avut ocazia să vadă un astfel de „show” în cadrul Serbărilor Bistriței Medievale.  

Merită să fie tinerii atraşi spre epoca medievală sau funcţionează aici mai degrabă principiul „vine cine vrea, rămâne cine poate”?  Este o artă destinată doar „celor puţini şi aleşi”?

Bine-nțeles că merită. Oricine e binevenit să-și aprofundeze cunoștințele despre trecutul nostru istoric iar modalitatea pe care o abordăm este una destul de atractivă, prin interactivitate artistică și participări la diverse festivaluri de gen. Lăsăm poarta deschisă tuturor celor pasionați sau dornici, nu avem neapărat un criteriu exact de selecție a componenților, principala condiție e să le dăm șansa să experimenteze.

Selecția se face absolut natural și da, oarecum funcționează principiul „vine cine vrea, rămâne cine se potrivește și cine se regăsește” într-o astfel de activitate extrașcolară. Mi-ar plăcea foarte mult să organizez grupuri pe categorii de vârstă, pentru că am observat că atracție există de la cei mici până la cei mai în vârstă. Însă dacă nu locuiesc aici, mi-e foarte greu să mă ocup mai de intens... Așa că înscrierile se fac fie cu ajutorul membrilor mai vechi care își atrag colegii de școală dar și prin intermediul festivalului destul de agreat de publicul bistrițean care urmărește activitatea trupei.

Ai terminat Actoria şi – într-o lume în care aproape toţi actorii (inclusiv cei mari) îşi găsesc „liniştea” în colaborări cu televiziunile, în diverse emisiuni sau seriale – tu ai optat pentru  epoca medievală şi manifestările ei artistice... Nu e riscant? Nu te simţi „ascunsă” într-o nişă ca prinţesa în turn...?  

Nu mă simt deloc ascunsă, mereu „joc’’cu cărțile pe față :) Faptul că acum mă ocup de alte domenii artistice decât cele deprinse cu adevărat în facultate se datorează exclusiv sorții și întâmplării. Mi-aș fi dorit foarte mult să joc în continuare. Imediat după facultate, am fost angajată într-un teatru de stat unde nu m-am simțit confortabil și am cedat.

Am avut și oportunitatea de a juca în Italia teatru pentru copii, am renunțat și la acest lucru din motive personale. Într-un cuvânt: împrejurările de diferite feluri m-au cam forțat să mă îndepărtez de teatru, deși mi-e dor cu toată ființa mea. Am colaborat și cu televiziuni în trecut (în special cu un serial de TV, chiar dacă doar roluri de episod) și nu mă plâng, am avut o grămadă de cereri de a participa la diverse castinguri pentru reclame, la puține din ele am și ajuns, ce-i drept, să dau proba...

DAR aceasta „îndepărtare” m-a apropiat de altceva, la fel de drag sufletului meu: muzica și dansul, pasiuni de când mă știu. O viață avem, de ce să nu trecem prin cât mai multe încercări? E mai palpitant...

Unde ai învăţat toate dansurile acelea medievale? De unde ştii cum se îmbrăcau domniţele şi cum se purtau acum 3-400 de ani...?  Există vreo şcoală pentru aşa ceva în România...?

Din păcate nu există cu adevărat o școală specializată pe acest domeniu în România... Visez eu s-o înființez și sper foarte curând :) Primii pași de dans medieval i-am învățat în facultate... De fapt nu era chiar dans medieval, era mai mult Renaștere și Baroc. În facultate aveam ore de balet și dans, așa că am trecut într-o oarecare măsură, atât practic cât și teoretic, prin istoria dansului. Apoi i-am mai exersat într-un spectacol cu ocazia unei colaborări cu Teatrul Național din Târgu Mureș, studentă fiind.

Pasiunea asta a-nceput să prindă contur prin colaborarea cu Festivalul Medieval de la Sighișoara când am fost angajați noi studenții de la teatru ca animatori în cadrul primului Festival medieval la care am luat parte și cel mai vechi, de altfel. Ei bine, aici mi s-au aprins prima oară călcâiele după tot ce-nseamnă artă medievală, în special dans. Îmi amintesc că aveam o colegă studentă la regie care cânta la fluier și dansam cu publicul pe muzica cântată de ea. Mai mult improvizam pe atunci, însă am avut destul succes și așa.

Mă emoționează tot ce-nseamnă tradiție și vechi, arhaic și vintage. Îmi place să cunosc cât mai multe despre trecut, mai ales in domeniul artei.

Un pic mai târziu, după ce am terminat facultatea și m-am mutat în București, cum prietenul meu se ocupa pe atunci de managerierea mai multor artiști, o parte chiar din această breaslă, am convenit împreună cu o colegă – prietenă bună și parteneră din facultate (Adela Lazăr) să „înființăm’’ o „școală de dans” medieval interactivă și ambulantă, în ideea de a-i învăța pe cei din public câteva dansuri și coregrafii.

Colega mea avusese deja o experiență proprie în acest sens, în cadrul unui festival medieval și s-a bucurat când i-am propus să facem împreună acest lucru, mai ales că era mult mai ușor să abordăm ca o ”pereche’’ această activitate. Colega mea reprezenta partea feminină – domnița / prințesa Clarice iar eu eram Prințul Tartaglia, nume ce l-am preluat după un rol principal interpretat în anul 4 de facultate din „Dragostea celor 3 portocale” după Carlo Gozzi :) Împreună am tot realizat duete muzicale și dansante în facultate, ne potriveam foarte bine :) Îmi amintesc că am investit cam 300 de lei într-un costum de prinț care există și acum, pentru că l-am donat Asociației.

Asta se întâmpla cândva în vara lui 2006 (în 2005 am terminat facultatea), am început să ne documentăm din ce în ce mai intens iar în 2007 am ajuns și în Bistrița, la prima ediție a Serbărilor Bistriței Medievale.

Aici l-am cunoscut mai îndeaproape pe Florin Săsărman, care ne-a solicitat să-l ajutăm în organizarea Festivalului inițiat de el. Așa am reajuns în orașul natal.

În 2008 am înființat Asociația și grupul Nosa, tot la inițiativa lui Florin, trupa de care m-am ocupat exclusiv și o fac în continuare. Bineînțeles că primii membri i-am atras în trupă tot prin intermediul școlii de dans stradal susținuă împreună cu Adela, cea care mi-a fost și co-prezentatoare la primele ediții ale Serbărilor.

Încet-încet Adela s-a retras, fiind foarte ocupata cu Teatrul din Oradea unde e angajată și am rămas singură să coordonez școala de dans, documentându-mă din ce în ce mai mult în acest sens. În concluzie, am citit, am încercat să aflu cât mai multe, am experimentat iar în prezent am lucrat cu echipa mea 16 coregrafii originale, stilizând și pornind de la pașii de dans medievali autentici și 8 coregrafii standard, așa cum se dansau în acele vremuri.  

Ceea ce faci tu este cumva o modalitate de refugiu – un protest la adresa lumii contemporane? Ţi-ar fi plăcut să te poţi întoarce în timp şi să trăieşti în secolele trecute?  Dar dacă se pune la socoteală chestiunea cu „vieţile anterioare” – tu unde te-ai vedea acum 500 de ani?

Nicidecum nu e un protest la adresa lumii contemporane. Nu prea mă potrivesc cu acest cuvânt „protest”. Nu îl agreez. Însa „întoarcerea în timp’’ pentru câteva momente poate fi considerată un refugiu mai mult din punct de vedere artistic. De aceea, în lucrul meu cu „dansul medieval’’ mă folosesc foate mult și de imaginația mea din ziua de azi și nu accentuez ideea de „reenactment”, tocmai din motivul de a nu fugi cu totul din prezent. Programul meu de dansuri e format atât din coregrafii standard rămase scrise încă în istoria dansului, dar mai cu seama din coregrafii originale, stilizate, prin folosirea pașilor de bază tradiționali în structuri de dans nou-nouțe născute pur și simplu prin ascultarea și selectarea pieselor muzicale favorite și agreate de urechea mea sau a învățăceilor mei.

Nu putem sa ne lipsim întru totul de mijloacele și sursele actuale, indiferent ce domeniu artistic abordăm în prezent... Uneori visez să mă întorc in timp si cred ca m-as vedea facand acelasi lucru ca astazi in conditiile vremurilor de atunci bineinteles, asadar e foarte greu sa ma detasez de prezent. Incerc sa scot in evidenta tot ceea ce era frumos in trecut dar intr-un cadru actual.  

Care îţi pare cel mai fascinant aspect al evului mediu...? cum te împaci totuşi cu ideea că a fost una dintre cele mai violente epoci... Mai ales în privinţa femeilor care erau reduse la tăcere şi percepute ca un instrument sau obiect...?

Cel mai fascinant aspect al evului mediu? Hmmm...grea întrebare. Nu pot să fiu sigură. Mi se pare fascinant cum a evoluat totul și mai ales situația femeii, care s-a modificat de nenumarate ori, în funcție de rolul pe care aceasta îl deținea în societate, însă de la regiune la regiune, de la sat la oraș...

După cum bine știm, evul mediu a fost un ev masculin prin excelență, femeia fiind subordonata bărbatului. Ea reprezenta carnea și păcatul, bărbatul însă spiritul și binele. Acum e cu totul altfel și mă bucur de asta :)  Suntem egali în drepturi, fără discriminare. Însă chiar de pe atunci au existat femei care au ieșit din tiparul de a fi doar soții, mame sau femei ale bisericii. S-au individualizat femei care au reușit să se îndepărteze de „tradițiile’’ acelor vremuri. Au fost scriitoarele, poetele, educatoarele și chiar cele care au practicat vrăjitoria.

Dar mă fascinează atmosfera creată de festivalurile cu caracter medieval unde suntem invitați, schimbul de experiență cu alți artiști... Iar numarul festivalurilor medievale în România a crescut foarte mult în ultima vreme, încât unele au ajuns chiar să se suprapună, existând aproape în fiecare weekend de vară.

De multe ori ne dau lacrimile când ajungem la finalul unui astfel de festival și revenim la viața cotidiană, fiind nevoiți să dăm jos costumul medieval și să-l înlocuim cu cel de zi cu zi.

E emoționant să vezi cum publicul reacționează pozitiv la astfel de evenimente și emoționant să transmitem artistic prin dans și muzică ceea ce simțim. Chiar dacă de multe ori îmi e foarte greu să mă bucur la maxim de participarea la unele festivaluri (pentru că îmi asum și responsabilități de organizator, de instructor, coregraf, artist sau prezentator...) totuși aștept cu nerăbdare de fiecare dată următoarea provocare :)