Care va să zică, uneori vă simţiţi uneori sedus şi abandonat de autorităţi...

Adevărul este că se întâmplă nişte lucruri care mă întristează... Sunt dezamăgit de minciuna şi de faptul că contemporanii mei sunt nişte pigmei – toată ziua pupă icoane şi se dau cu fruntea de pământ dar la deschiderea Serilor de poezie de la Casa memorială Andrei Mureşanu nu vine nimeni din conducerea judeţului! Să discute cu poeţii, să se consulte în problemele culturale, trăim totuşi împreună în acelaşi oraş... !

Când avea 11 ani, pe actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna – eu l-am debutat pe scenă la cenaclul Artelor de la Clubul Tineretului...! Aceste lucruri nu se pot şterge cu buretele, deşi unii uită... Înainte să fie numit vicepreşedinte al CJ îmi spunea că o să găsească un post de referent literar pe undeva... Sunt peste 130 de rapsozi populari plătiţi în judeţ din banii publici dar mie nu mi se găseşte niciun post... M-am simţit jignit, mai ales că-l apreciez pentru cariera sa artistică. Cea politică nu mă interesează, fiindcă politica corupe şi schimbă oamenii... I-am zis că intru în greva foamei şi că sunt un poet reprezentativ, iar el mi-a răspuns că numai eu îmi închipui că-s scriitor reprezentativ al zonei, că alţii n-au această impresie... Acum toate funcţionează pe găşti, numai pe mine mă lasă toţi deoparte...

Cum credeţi că ar trebui să-şi manifeste bistriţenii recunoştinţa pentru tot ce aţi făcut pentru acest oraş...? V-ar conveni o statuie Alexandru Cristian Miloş? Unde credeţi că ar fi ok să fie amplasată...?

Hm... Statuile sunt din piatră şi sunt cam reci, dar mai glumeam cu sculptorul Mircea Mocanu şi chiar i-am zis o dată că-i dau un volum de-al meu dacă-mi face o statuie. Şi m-a întrebat cum mi-o doresc iar eu i-am spus că mi-aş dori să fie la colţul fostului Tribunal, pe pietonalul Liviu Rebreanu, să fie în mărime naturală şi cu mîna întinsă ca toată lumea care merge la serviciu să dea mîna cu Poetul ca să-i meargă bine. Asta ar fi o idee, un fel de sculptură utilitară, de care s-ar putea folosi orice om... Bine, i-am atras atenţia să nu mă facă cu mâna întinsă, ca pe un cerşetor, ci cu mâna invers, pregătită să strângă o altă mână. Sau lângă statuia lui Andrei Mureşanu, mai este un rondo, acolo ar putea să-mi pună o statuie cu degetul întins către primărie, unde pe vremuri era Securitatea şi unde am fost anchetat de mai multe ori... Acum, trecând peste glumiţa asta – important este să i se acorde omului o şansă de supravieţuire.

Credeţi că primarul Ovidiu Creţu are ceva cu dumneavoastră? Oare de ce nu v-a acordat anul trecut titlul de cetăţean de onoare?

Nu cred că are ceva în mod deosebit cu mine. Cred că este sfătuit prost. Am copilărit cu el peste calea ferată. El stătea pe Cuza Vodă, eu locuiam pe Slavici. Eram prieteni, suntem şi acuma... Din alte direcţii este sfătuit prost, din partea oamenilor „de cultură” din Primărie sau a „colegilor”...

Se împlinesc în această lună 150 de ani de la moartea poetului Andrei Mureşanu. Autorităţile ar trebui să organizeze nişte manifestări de amploare. Ar fi o bună ocazie să mi se acorde atunci titlul de cetăţean de onoare, dacă tot am salvat casa memorială a lui Andrei Mureşanu!.

Şi anul trecut am fost propus la titlul de cetăţean de onoare... Am bonul de înregistrare, propunerea a ajuns la registratură şi la biroul secretarului Primăriei, dar de ce n-a fost scoasă la lumină, de ce a rămas în subteran – asta mi se pare o lucrătură. Nu suport asemenea metode. Este o lipsă de simţ civic şi de democraţie. În mod normal îmi doresc ca aceste propuneri, conform Constituţiei, să fie discutate în Consiliul Local. Dacă sunt votate bine, dacă nu – nicio problemă... Dar consilierii mi-au spus că nu ştiau nimic despre propunere. Cred că e doar invidia la mijloc, reaua-credinţă şi lipsa de pregătire civică...

De ce să vă invidieze...? Râvniţi cumva la vreun post...? Vreţi să furaţi cuiva scaunul de sub fund?

Nu, nici nu mă interesează! N-am vrut să fiu niciodată director, n-am vrut nicio funcţie de conducere. Mă interesează doar să am libertatea de a supravieţui şi de a-mi scrie cărţile. În timpul care mi-a mai rămas, de la cei 61 de ani pe care-i împlinesc pe 23 septembrie, trebuie să-mi scriu cărţile, n-am timp să fiu director sau primar sau mai ştiu eu ce...! N-am asemenea ambiţii!

Dar dacă vi s-ar propune...? Dacă v-ar ruga cineva foarte frumos – aţi refuza...?

Aş refuza categoric. Acuma şi dacă mi s-ar acorda, aşa prin absurd, titlul de cetăţean de onoare – s-ar putea să-l refuz.

Care sunt avantajele unui asemenea titlu? Primiţi ceva bani...?

Nu este niciun avantaj. Îţi dau o diplomă şi mi se pare că ai nişte bilete gratuite de transport în comun... Este doar o recunoaştere onorifică, morală, culturală. M-am luptat cu securitatea, trebuie să primesc zilele următoare dosarul de urmărire de la CNSAS. Unde erau în 1982 toţi cetăţenii de onoare de-acum – când mie îmi percheziţionau casa şi mă urmăreau securiştii, când eu apăram casa lui Andrei Mureşanu şi Monica Lovinescu vorbea despre mine la Europa Liberă...?! Unii încearcă să-mi şteargă biografia şi faptele!

Aveţi momente în care vi se face ruşine...?

Da, am asemenea momente. După ce apar la emisiuni televizate sau sau în interiuri sau în materiale prin presă mai neortodoxe – când ies pe stradă am impresia că toată lumea m-a citit şi se uită la mine aşa cu un surâs critic de „vai săracul...” Dar ei nu-şi dau seama că de fapt ei sunt cei defazaţi, ei sunt rupţi de realitate şi trăiesc în nişte iluzii. Biserica şi religia îi iluzionează, e ca un opium, sunt practic nişte drogaţi...

Nu vă este groază că fiind preocupat de cosmopoezie, lumea care nu înţelege – vă consideră uşor dus cu pluta sau nebun...?

Nu despre asta e vorba, pentru asta trebuie să ai certificat şi să primeşti acest diagnostic... Problema este că unii dintre colegii mei chiar au avut curajul să mi-o spună verde-n faţă – că de aia nu-ţi găseşti tu serviciu şi nu te primeşte nimeni în instituţiile de cultură pentru că tu ai alte concepţii cu extratereştrii şi jigneşti religia şi tradiţiile noastre... Concepţiile mele care merg pe linie ştiinţifică nu ar trebui să fie un motiv ca eu să mor de foame şi să fiu eliminat...! Am scris totuşi 23 de cărţi de poezie, au scris despre mine critici importanţi – Manolescu, Alex Ştefănescu, Grigurcu – mă consideră urmaşul lui Eminescu în poezia cosmică şi unul dintre cei mai originali poeţi contemporani...

Cel mai bine m-am simţit până în 89, pentru că atunci se mergea pe ştiinţă şi pe raţiune, acum merg toţi pe iraţional, pe minciună, pe fariseism, pe intrigă, pe subteran, nu spune nimic unul altuia, toţi se ascund, îţi fac rău pe la spate, îţi râd în faţă, calcă pe cadavre ca să se înalţe ei... Nu sunt adaptat capitalismului... Am idei social-democrate, socialiste, liberale, chiar...

Vă consideraţi un om de succes? Aţi fost vreodată invidios pe succesul unui coleg de breaslă...?

Niciodată n-am invidiat pe nimeni pentru că fiecare are destinul lui şi misiunea lui hărăzită de sus de undeva, din ceruri, din alt univers, din altă lume paralelă... Noi nu ne dăm seama de asta, suntem manipulaţi, e clar. Nu pot fi gelos pe cineva. sunt bucuros de viaţă, eu iubesc viaţa şi oamenii necondiţionat. În cartea mea care a apărut anul acesta, chiar scriam - oare dacă Dumnezeu sau Iisus nu ne-ar promite Învierea şi mântuirea - ne-am mai închina lui? Dacă n-am primi această recompensă...? E o problemă de meditat. N-am fost niciodată invidios. Toţi împreună putem să facem ceva... doar uniţi... nu separat... deşi artistul şi scriitorul sau scrisul nu este o chestie de grup ci o chestiune de masonerie - un cerc închis - o chestie masonică, de ce să nu recunoaştem - nu toată lumea poate să intre... ca la Junimea lui Maiorescu -intră cine vrea, rămâne cine poate...

Sunteţi oare condamnat la singurătate, în calitatea dumneavoastră de poet...? Aţi fost îndrăgostit vreodată nebuneşte...?

Am fost de mai multe ori. De fapt tot timpul sunt îndrăgostit. De toate femeile deştepte şi frumoase din oraşul ăsta... Sunt ca şi Lucian Blaga care se plimba prin Cluj şi exclama „Câte femei frumoase în oraşul acesta şi toate sunt ale altora...!”.

Am fost mai mult un sfătuitor al femeilor. Eu le-am recitat poezii, le-am dedicat ode şi ele s-au căsătorit şi au făcut copii cu alţii... Se pare că există şi aici un destin poetic pe care-l hotărăsc nişte ghizi astrali superiori.

Cum spunea Platon – în urechea oricărui poet adevărat şi autentic (iar eu mă consider un poet născut şi nu făcut din cărţi, eu chiar trăiesc emoţional ceea ce scriu şi de aia şi sufăr!) în urechea oricărui poet adevărat vorbeşte un zeu. Sau chiar Dumnezeu...

Doar că zeul acesta care-ţi hotărăşte destinul decide: fără familie, fără posturi de director, fără maşină, fără bani, fără conturi, fără probleme terestre – ca să primeşti, în schimb harul şi talentul...