„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea poetul nostru Lucian Blaga. Satul românesc este locul ce poartă peste ani tradiția portului, cântecului și dansului popular. Atâta timp cât le cunoaștem și le transmitem din generație în generație, vom rămâne veșnic „Poporul Român”.
Cântecul și dansul popular ne reprezintă ca și națiune, așa cum am fost și suntem: frați uniți pe glia strămoșească, udată de sânge, pe aceste meleaguri îndrăgite de țărani și de domnitori deopotrivă. Ni-i amintim cu mare drag și le cinstim memoria, pentru că datorită lor suntem azi liberi și uniți, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Carol I.
Ziua de 1 Decembrie este ziua în care s-a făcut dreptate, ziua în care Bunul Dumnezeu și-a întors fața și spre români, ziua în care am cântat și cântăm cu toții într-un glas: „Unire”!
Cu toții într-un glas am cântat și noi, cadre didactice și elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, sărbătorind cu dragă inimă de român, Întâi Decembrie.
În atmosferă de sărbătoare și în fluturat de steag românesc, ne-am îmbrăcat cu mare fală costumele populare și am recitat poezii închinate Marii Uniri, dar și frumoasei noastre țări, România. Școala a răsunat de cântecele noastre românești: „Tu, Ardeal”, „Noi suntem Români” și, ca un îndemn pentru sufletele tuturor: „Nu uita că ești Român”!
Frumoasa acțiune s-a desfășurat cu implicarea unui număr mare de cadre didactice, coordonate de către prof. Cîrlejan Anica, prof. Baci Aurelia, prof. Gogozan Carmen, prof. Lup Crina, prof. Maxian Laura, prof. Seserman Ana. Școala a fost îmbrăcată în „haine”de sărbătoare prin implicarea talentaților instructori de educație Vălean Gabriela, Mureșan Narcis și a inimoasei asistente sociale Huciu Cosmina.
Echipa de proiect mulțumește tuturor pentru implicarea în reușita acțiunii de ieri, copii și cadre didactice, doamnelor directoare Rusu Gabriela și Szekely Emeșe.
La multi ani, România! La mulți ani, Români de pretutindeni!
Prof. Crina Lup