21 de instructori auto independenți din județul nostru au acționat în instanță ordinul Ministerului Transporturilor prin care li se impunea să lucreze ca persoane fizice autorizate. Aceștia, împreună cu alte 1.200 de persoane, au cerut judecătorilor suspendarea ordinului, lucru care s-a şi întâmplat, dar nu se știe încă pentru cât timp.
Controversatul Ordin 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să intre în vigoare din această lună, însă acesta a fost atacat în instanță, iar judecătorii au decis suspendarea lui. Documentul prevedea ca mașinile școlilor de șoferi să fie dotate cu camere cu GPS, lucru care ar fi dus la scumpirea tarifelor percepute de școlile de șoferi.
Totodată, instructorii auto independenți erau obligați să-şi facă PFA pentru a putea munci în continuare. Nemulțumiți de aceste prevederi, peste 1.200 de instructori independenți din țară au cerut în instanță suspendarea ordinului, ceea ce s-a și întâmplat.
Ioan Bugnar, liderul Asociaţiei Instructorilor Auto din județul nostru, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că “21 de instructori independenți din Bistrița-Năsăud au cerut în instanță suspendarea ordinului 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor. Deocamdată, la Bistrița se lucrează după vechile reguli”.
Acesta a mai precizat că de teama de a rămâne fără un loc de muncă, o parte dintre instructorii auto independenți din județul nostru s-au angajat la școlile de șoferi, iar alții și-au făcut PFA, existând deja trei PFA-uri cu autorizaţia eliberată.
Marius Armean, şeful Autorităţii Rutiere Române Bistriţa-Năsăud, spune că în momentul de faţă în judeţul nostru există 30 de şcoli de şoferi autorizate, alte 6 dosare fiind la Bucureşti pentru a se decide dacă ele vor fi aprobate.