Peste 9 km de drumuri agricole din comuna Chiochiș vor fi modernizate în perioada următoare, printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 1 milion de euro! Licitația pentru desemnarea constructorului va avea loc în maxim 3 săptămâni, urmând ca apoi să înceapă lucrările.
Vara lui 2013 aduce în comuna Chiochiș, finalizarea lucrările de asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 10,7 km, prin intermediul proiectului integrat cu finanțare europeană derulat pe Măsura 322 - privind modernizarea și dezvoltarea satelor (cu o valoare totală de 2,5 milioane de euro).
Însă nici nu s-a încheiat bine această investiție, că o nouă lucrare importantă se anunță în perioada următoare, de această dată la drumurile de hotar. Este vorba de un alt proiect susținut tot din fonduri comunitare, în valoare de 1 milion de euro, accesat pe Submăsura 125 A, privind modernizarea infrastructurii rutiere agricole din comuna Chiochiș, satele Chiochiș, Apatiu și Chețiu. Potrivit primarului Vasile Silași, investiția prevede reabilitarea și modernizarea drumurilor de hotar ca alternativă la drumurile județene, pe o lungime totală de 9,3 km.
“La acest proiect, am depus documentația spre aprobare la Satu Mare, urmând în maxim 3 săptămâni să putem organiza licitația pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de lucrare. În funcție de eventualele contestații care pot să apară, noi estimăm ca cel târziu la sfârșitul verii acestui an să înceapă lucrările”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași.
Conform proiectului întocmit pe Submăsura 125 A, termenul de finalizare a lucrărilor la drumurile de hotar din comuna Chiochiș este de 12 luni de la debutul lor.
Foto: Arhivă