Restaurantul Terra din Bistrița a fost aseară gazda unui dineu de prezentare, o “nuntă de probă”, unde mirii din acest an au avut ocazia de a cunoaște toate avantajele și serviciile disponibile celor care au ales cochetul restaurant pentru cel mai important eveniment din viața lor.
Toți tinerii care anul acesta își vor petrece cea mai frumoasă zi din viața lor la restaurantul Terra din Bistrița au fost invitați aseară, alături de nași și părinți la... o „nuntă de probă”, un dineu de prezentare oferit de conducerea restaurantului viitorilor miri.
Cei prezenți au putut degusta două tipuri de apertiv rece și cald și două tipuri de fripturi pe care Restaurantul Terra le propune pentru meniul de nuntă. Pentru că ne aflăm în plin post, băuturi alcoolice nu au fost servite și nici nu s-a dansat, cei prezenți asistând doar la un dans al mirilor, restaurantul propunându-și să ofere servicii „all inculsive” pentru întreaga nuntă.
Organizatorii evenimentului și-au propus să le arate tinerilor și familiilor lor tot ceea ce pot oferi pentru ca grijile cu nunta să fie cât mai puține. De la buchetul miresei, la aranjamente florale și ale sălii, prăjituri, torturi, până la dansul mirilor, muzică, filmări și fotografii – toate au fost prezentate de Restaurantul Terra viitorilor nuntași.
La intrare oaspeții au fost așteptați de un cuplu de miri și nași, au fost serviți cu șampanie, iar două domnișoare i-au condus spre mese. După ce au ajuns toți invitații, starostele evenimentului i-a întâmpinat și i-a prezentat pe cei doi miri așa cum se cuvine și i-a poftit la masă alături de nași. Nu a fost uitată nici rugăciunea rostită înainte ca invitații să deguste apertivele. Fiecare cuplu a primit două feluri de aperitiv rece pentru a-și face o idee și a alege ceea ce le place.
Dansul mirilor a fost prezentat de doi tineri dansatori profesioniști, Restaurantul Terra oferind clienților și astfel de servicii. Momentul a fost ”condimentat” cu artificii, baloare de săpun și fum cu gheață carbonică, alte servicii puse la dispoziție de restaurant.
Pe terasa restaurantului au fost amenajate mai multe mese și scaune, mai multe modele, pentru ca tinerii miri să își poată alege ceea ce le place și îi reprezintă. Atmosfera a fost întreținută de artiștii Ovidiu Județ, Codruț Bistrițeanul, iar invitații speciali au fost membrii trupei Reea, condusă de fostul concurent de la X Factor, polițistul Alexandru Ionașc.
Apertivul cald și friptura au fost și ele servite în două varinate, tineri putând alege ceea ce cred că li se potrivește cel mai bine evenimentului lor.
De la dineul de aseară nu au lipsit prăjiturile, aranjate adorabil într-un candy bar și băuturile pe gustul tuturor invitațiilor preparate la Open Bar. Fântâna de ciocolată și sculpturile din fructe au fost și ele extrem de apreciate de cei prezenți. Nunta, chiar și de probă, nu se putea încheia fără ca cei prezenți să fie răsfățați cu o feliuță din tortul miresei.
Pentru că evenimentele importante trebuie să dăinuie peste timp și trebuie imortalizate, tot la Restaurant Terra găsiți și firma potrivită care să se ocupe de fotografiile și filmarea nunții.
Pentru cei mai pretenționși dintre clienți, Restaurantul Terra poate oferi și sculpturi din gheață.
Nici de transport nu trebuie să vă faceți griji pentru că puteți alege între caleașcă, mașini de epocă sau limuzine, tot cu ajutorul celor de la Terra, care aduc în fața clienților lor tot ceea ce au nevoie pentru ca nunta să fie cea visată.
Restaurantul Terra este situat pe Drumul Cetăţii nr. 31 și are o capacitate de 500 de locuri. Rezervările pot fi făcute la rezervari@pensiuneaterra.com sau la Tel/Fax: +40 263 235 999 și Mobil: +40 728 001 721.
(P)