Totul a început când avea aproape 20 de ani, nu-i lipsea nimic, părinţii lui munceau în străinătate, dar din dorinţa de a ieşi în evidenţă şi-a dorit multe femei, maşini scumpe, jocuri de noroc şi o viaţă libertină. Totul s-a năruit când a ajuns în Penitenciarul Bistriţa. Are 28 de ani şi visează să se întoarcă lângă soţia şi fetiţa lui...
Penitenciarul Bistriţa a organizat azi, la Biblioteca Judeţeană, începând cu ora 11:00, un inedit proiect intitulat „Biblioteca vie”: rolul de cărţi a fost „interpretat” de deţinuţii din Penitenciar, ofiţerii sau agenţii de pază care muncesc acolo, psihologii sau colaboratorii acestei instituţii.
„Până acum am fost un confident şi am ascultat poveştile celorlalţi. Azi rolul meu este să aduc în faţa voastră, a cititorilor, persoane – atât din rândul deţinuţilor, cât şi al colegilor şi colaboratorilor noştri ca să-şi spună povestea. Nu întâmplător am ales acest loc de desfăşurare... E un mod inedit acela de a citi un om. Ni se pare că vedem pe figura omului o poveste de viaţă sau felul în care ar putea să fie ca persoană respectivul om. Dar când ai ocazia să stai de vorbă cu omul respectiv măcar 30 de minute – e cu totul altceva...”, a spus inspector principal de penitenciare Laura Opriş, şeful Biroului de Asistenţă Psihosocială la Penitenciarul Bistriţa.
Într-adevăr, cititorii au fost invitaţi să-şi aleagă câte o „carte”, câte o persoană din catalogul oferit de organizatori – o persoană pe care s-o citească timp de 30 de minute. Şi nu mică a fost mirarea unora – când au realizat că unele dintre cărţi izbucnesc în lacrimi, povestind despre şocul de a trăi zi de zi alături de criminali sau hoţi care îşi omoară timpul cu table sau cărţi de joc, care şi-au pierdut orice speranţă şi nu mai au niciun viitor...
„Pentru evaziune fiscală am ajuns aici, am fost consilier local, m-au atenţionat procurorii de două ori, dar mi-am zis că lasă, nu moare nimeni aici, trece şi asta, numai că nu e chiar aşa. Timpul nu trece deloc aici, timpul parcă stă naibii pe loc, soţia mea care vine în fiecare sâmbătă să mă vadă îmi spune că trec zilele ei incredibil de repede şi îndată se face sâmbătă. Mie, între cele două sâmbete mi se pare că trece un an...! A fost un şoc, după prima săptămână petrecută în închisoare mi-am sunat toţi prietenii despre care ştiam că mai fac evaziune şi le-am spus – măi, lăsa-ţi-o baltă, să nu ajungeţi aici că e iadul pe pământ! Nu ai cu cine să discuţi, nu ai ce să povesteşti cu mulţi dintre colegii tăi, 80% sunt analfabeţi care doar joacă cărţi sau table, cărţi sau table... E greu... e cumplit de greu...”, a povestit pentru Bistriţeanul.ro Ioan Udrea, din Câmpia Turzii, în vârstă de 44 de ani pe care îl aşteaptă acasă, anul viitor, două fete de 18 şi 20 de ani.
„Totul a început când aveam aproximativ 20 de ani, eram un tânăr căruia nu-i lipsea nimic, părinţii mei munceau în străinătate, dar din dorinţa de a ieşi în evidenţă îmi doream foarte mult ce vedeam la alţi prieteni – multe femei, maşini scumpe, jocuri de noroc, o viaţă libertină, ce mai... S-a năruit totul în clipa în care am intrat în penitenciar şi m-am trezit într-o lume super-gri, şi am văzut luni de zile aceleaşi feţe, aceleaşi gratii zi de zi... M-am simţit ca un copil de grădiniţă, trebuia să-mi cer voie pentru orice gest voiam să fac...”, a povestit şi Teodor Tărtăcan în vârstă de 28 de ani.
„Trei ani din viaţă i-am pierdut aiurea... Am învăţat totuşi să preţuiesc mai mult familia, prietenii, aştept cu nerăbdare să-mi văd fetiţa...”, a mai spus Teodor Tărtăcan.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene din municipiu şi se desfăşoară astăzi la nivel naţional, în toate unităţile penitenciare - cu scopul de a combate stereotipurile şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele aflate în custodia unității, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a persoanelor custodiate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, precum și dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire, în scopul facilitării inter-relaţionării dintre publicul larg şi reprezentanţii sistemului penitenciar.
Biblioteca vie funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că aceste CĂRŢI, sunt OAMENI cu care cititorii intră în contact.