Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bistrița-Năsăud a reușit în ultima perioadă să claseze alte șase monumente istorice și bunuri culturale mobile, monumente care ar putea scăpa astfel de la degradare.

Este vorba despre trei monumente de arhitectură respectiv - fântânile de apă sărată cu casă din Cepari și Mintiu și de Vila nr. 1 de la Sîngeorz-Băi dar și de trei situri arheologice de la Caila, Sărățel și Săsarm.

Specialiștii au stabilit că în Bistrița-Năsăud există mai multe fântâni de apă sărată cu casă, în total în județ existând încă nouă astfel de construcții care se mai păstrează și azi. 

Conform unui studiu realizat de cercetătoarea Andreea Chiricescu, "Fântâna cu apă sărată cu casă de la Mintiu" este prorietatea satului Mintiu – aflată în administrarea bisericii. Aceasta este încuiată permanent având o stare de conservare foarte bună, dar are un administrator care o se deschide la cerere și apa sărată se plătește.

"Veniturile se împart între biserică și primărie, fântâna fiind situată la cca. 1 km de satul Mintiu, într-o zonă cu izvoare și nămoluri, sărate, numit de localnici „Slatini”. Fântâna a fost sfințită. Pe vremuri funcționa după un anumit program, în zilele de miercuri și sâmbătă, doar străinii achitând apa sărată. O perioadă apa sărată a fost distribuită pe rații, fiecare sat din împrejurimi având o zi anume când putea veni la fântână” să arată în același studiu.

La polul opus, a doua fântână de apă sărată recent clasificată, cea din satul Cepari, este proprietatea statului și nu mai este folosită de o bună perioadă de timp.

Deși starea de conservare a fântânii este foarte bună, construcția masivă din bârne groase de stejar rezistând trecerii timpului, astăzi este părăsită, nu mai are ușă, iar localnicii nu o mai folosesc - se arată în același studiu.

„Este situată într-o zonă rezidențială a satului, în care astăzi se construiesc vile. Este o construcție săsească. Din anul 1882 ea a aparţinut lui Iohan Oher până în 1948. Satul a fost părăsit de către locuitorii saşi în anul 1946. Lucrarea în lemn era făcută de un meşter din Munţii Apuseni, Ruid Moţ”, mai spune Andreea Chiricescu.

Conform cercetării realizate de Andreea Chiricescu despre Civilizația Tradițională a Sării în sud-estul Transilvaniei la Caila, situl recent introdus în lista monumentelor istorice include o fântână de apă sărată cu casă, care datează de peste 100 de ani.

„Atât fântâna, cât și casa care o protejează sunt într-o stare avansată de deteriorare. Fântâna este situată în imediata apropiere a pârâului sărat. Pe vremuri era încuiată, avea un program de funcționare și un paznic, plătit de obște, care putea da o anumită porție de apă sărată/cap de locuitor”, explică cercetătoarea.

Lângă fântână, pârâul sărat aflat în proprietatea comunei Șintereag, „străbate întreaga zonă denumită „Valea Slatinii”(…) pârâul cu apă sărată băltește din loc în loc formând nămoluri sărate folosite pentru tratamente. Arheologii, prin cercetările efectuate au stabilit existența în albia pârâului a unui sit de exploatare a sării din epoca bronzului”, mai spune cercetătoarea.

La Săsarm, comuna Chiuza, fântâna de apă sărată este amenajată, fiind captată într-un coș din scânduri de stejar și reconstruită în 2002 de un meșter din zonă. Fântâna este într-o stare de conservare foarte bună, iar localnicii scot și astăzi, cu ajutorul unor cârlige de lemn, apa sărată.

Pârâul, situat în imediata apropiere a fântânii cu apă sărată, datează din epoca bronzului târziu, iar în apropiere există și un masiv de sare, aflat și el pe un teren din proprietatea comunei Chiuza.

„Se pot distinge urme ale vechilor exploatări, masivul fiind modelat atât de intervențiile naturii cât și de cele antropice. Din loc în loc se regăsesc capete de bârne, care se ivesc la suprafața pământului. Acestea făceau parte probabil din amenajarea galeriilor minei de sare de suprafață, de care pomenesc interlocutorii intervievați, exploatate acum circa 100 - 200 de ani. Cercetările arheologice de la fața locului au scos în evidență urme de exploatare a sării datând din epoca bronzului și a fierului, amenajări de lemn și câteva fragmente ceramice”, arată Andreea Chiricescu.

La Sărățel există în continuare un alt sit de sare, extrem de valoros pentru județul nostru. Pe lângă masivul de sare de la Sărățel, în zonă mai există amenajată o fântână de apă sărată care este încă utilizată de localnici. Fântâna se află în apropierea masivului de sare, aici existând până 1945 nu mai puțin de 13 fântâni de apă sărată, dar și un loc numit „la mol”, o baltă cu apă sărată și nămol sărat – arată cercetătoarea.

După includerea în lista monumentelor istorice a două fântâni de apă sărată și a celor trei sit-uri de sare, acestea au primit o nouă șansă. Clasarea ultimelor șase obiective s-a făcut prin „SALT. Salvgardarea monumentelor exploatării preindustriale a sării din Transilvania”, finanțat de AFCN, realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni Sfântu Gheorghe și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, ceea ce înseamnă că există mari șanse ca obiectivele respective să nu fie pierdute.

În curs de clasare sunt și Casa Scriitorilor de la Valea Vinului, podurile acoperite de la Ilva Mare, biserica Sfîntului ierarh Nicolae din Năsăud și locomotiva cu abur fabricată de uzinele Malaxa din București în anul 1928.

FOTO: Andreea Chiricescu