În spatele fiecărui artist israelian care expune la Sinagoga din Bistriţa se află o multitudine de încrâncenări, duşmănii şi emoţii – a povestit sculptorul Caius Rotaru în deschiderea expoziţiei. De la Bistriţa, lucrările de fotografie vor ajunge la Satu Mare şi apoi la Bucureşti.
Despre mediul cultural din Israel dar şi despre emoţiile, supravieţuirile, duşmăniile sau încrâncenările artiştilor evrei a povestit sculptorul Caius Rotaru: „În Israel, există câte un muzeu de artă sau literatură în fiecare comunitate, în fiecare sătuc cu mai mult de 2.000 de oameni. Sunt incredibil de talentaţi – fiecare acolo cântă, dansează sau scrie poezii...”
Gavril Ţărmure, amfitrionul vernisajului a salutat prezenţa proaspătului vicepreşedinte Alexandru Pugna printre invitaţi, mulţumindu-i pentru solidaritate.
După vernisaj, profesorul Romulus Berceni şi-a lansat volumul „O familie sub trei terori”, prezentat de Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. „Aveţi de-a face cu o carte convingătoare şi copleşitoare. Este o garanţie că generaţiile următoare vor ajunge să cunoască oamenii deosebiţi pe care acest judeţ i-a avut” a remarcat Alexandru Uiuiu.
„Nu ne putem imagina prin ce tumult covârşitor de suferinţe au trecut evreii din Bistriţa-Năsăud... Dintr-un univers paradisiac care era Salva anilor ’40, cei doi fraţi ai familiei Walter au fost smulşi, dislocaţi şi împinşi spre epicentrul unui val de ură...” a mai spus Alexandru Uiuiu.