Respectând o străveche tradiţie, preoții scot uşa din mijloc a altarului din biserică și o pun deoparte, timp de șapte zile după Înviere, pe toată perioada Săptămânii Luminate când şi veşmintele lor sunt albe, ca şi odăjdiile folosite în biserică.

Toate slujbele religioase din aceste zile sunt deosebite de cele din restul anului bisericesc şi se referă la Înviere, iar lumânarea pe care preoţii o poartă în mână atunci când binecuvântează în timpul slujbelor este aceeaşi lumânare cu care au împărţit Lumină în noaptea de Înviere.

La fel ca în Săptămâna Patimilor, în aceste zile nu se oficiază nunți și fiecare zi are o denumire aparte: Lunea Albă, Marţea Dracului sau Marţea Albă, Miercurea după Paşti sau Sfânta Mercurie, Joia Verde (Joia Necurată sau Joia rea) şi Vinerea Scumpă (Fântâniţa sau Izvorul Tămăduirii).

În Lunea Albă bistriţenii obişnuiesc să iasă la udat, să facă vizite rudelor și neamurilor: copiii îşi vizitează părinţii, iar finii îşi vizitează naşii – mai demult oaspeţii fiind obişnuiţi să aducă gazdelor în dar şi pască și ouă roșii pentru vestirea Învierii Domnului.

Despre Marţea albă cei mai bătrâni şi mai superstiţioşi din fire credeau că ar fi ruptă din Înviere şi de aceea se cerea respectată prin pomeni făcute celor săraci. Femeile obişnuiau să dea drumul Păresimilor, să citească pomelnicul din timpul postului şi să facă pomeni pentru vii şi morţi.

Începând cu Sfânta Miercuri de după Paşti, era voie să se reia munca la câmp, dar femeile se fereau în continuare de lucru, ca să nu se umple de purici. În această miercuri se ţinea „nunta şoarecilor”: cine nu respecta ziua de sărbătoare, avea parte de roade, grâne, haine şi bucate roase de şoareci.

Joia verde, Joia Necurată sau Joia cea Rea era destinată morţilor: femeile ţineau această zi pentru ca grindina să nu le strice holdele, dădeau de pomană peşte, îşi pomeneau morţii şi încercau să încălzească sufletele celor adormiţi dând foc unor nuiele de alun.

În anumite comunități sătești, în Joia Verde avea loc Slobozirea apei: o fată sau un băiat avea de cărat 44 de găleţi cu apă pentru cei plecați din lumea viilor, după care se puneau două lumânări încrucişate, se aprindeau la toate cele patru capete și se puneau într-un vas care era slobozit în fântână pentru apa morţilor.

În Vinerea Scumpă se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic care datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. După Sfânta Liturghie, în toate bisericile se sfinţeşte apa – ritual cunoscut drept „agheasma mică” (spre deosebire de „agheasma mare” a Bobotezei), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

În prima duminică după Paşti, Duminica Tomii, prăznuită în acest an pe 23 aprilie, odată cu Sfântul Gheorghe, biserica îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol Toma: în această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a doua oară după Înviere.

Pentru că Toma nu credea în Învierea Mântuitorului, Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturiseşte fără nicio îndoială pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel încă o dată pentru cei care nu puteau crede.

Sursa: rugaciuni.ro, Sărbătorile ciclului social. Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului - autori: Vasile Filip şi Menuţ Maximinian