Municipalitatea este dispusă să cheltuie 4,6 milioane de lei pentru modernizarea ștrandului Codrișor. După luni întregi de dezbateri consilierii locali au ajuns la o concluzie: ștrandul va fi unul acoperit și lucrările vor începe în acest an.
Primăria Bistrița caută o firmă dispusă să realizeze în șase luni de zile lucrările de modernizare a ștrandului municipal din zona Codrișor. Valoarea estimată a contractului este de 4.617.530 de lei iar termenul de execuție este de șase luni de la data semnării contractului. Firmele interesate pot, până pe 21 mai, să vină cu propuneri și oferte de preț.
După ce Primăria Bistrița a câștigat în instanță zona Ștrandului Codrișor municipalitatea s-a gândit să înceapă aici o serie de investiții majore. Anul trecut a fost unul în care consilierii, au decis cu greu care va fi varianta optimă de modernizare a ștrandului iar anul acesta încep investițiile! În cele din urmă, din cele trei variante avute la dispoziție, aleșii locali au aprobat prima variantă care presupune acoperirea bazinului cu o folie specială ce ar permite ca acesta să fie folosit și în lunile mai și septembrie.
Costurile pentru realizarea acestei variante de modernizare a bazinului și a zonei de agrement se ridică la 1 milion de euro.
În proiect este cuprinsă și modernizarea tribunelor de lângă bazin, a aleilor pietonale, a grupurilor sanitare, amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii, a unui loc de picnic, a unui teren de baschet și montarea unor bănci, grătare, umbrele și șezlonguri.
La începutul acestui an, primarul Ovidiu Crețu anunța că în funcție de cum vor decurge procedurile de achiziție a lucrărilor de modernizare a ștrandului Codrișor acesta va fi închis un sezon.
Ștrandul orașului a fost dat în folosință în anul 1972 și de atunci nu s-au făcut investiții majore în zonă.
Edilul spera ca cel târziu în luna aprilie să înceapă lucrările însă abia la finalul lunii mai vom știi dacă avem sau nu o firmă care să se apuce de modernizarea ștrandului.
Deocamdată primăria a alocat o sumă de 4.280.000 de lei pentru începerea lucrărilor de modernizare a zonei Codișor restul sumei urmând să fie dată la rectificarea bugetară din toamnă.