Casa parohială din satul Ocnița, comuna Teaca, a luat foc astăzi. Se pare că focul a pornit din cauza coșului de fum, care nu a fost curățat, iar încăperea în care se afla centrala termică a ars în întregime.
Pompierii bistrițeni au fost chemați astăzi după-masă să intervină la casa parohială din Ocnița, comuna Teaca. La fața locului au fost alocate două echipaje de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor SMURD și două echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
„A ars încăperea de la centrala termică a casei parohiale. La fața locului a fost alocată o autospecială de stins cu apă și spumă de la Lechința și una de la Bistrița, un echipaj de prim-ajutor de la Lechința și două mașini ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență de la Teaca. Aparent, cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum necurățat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU BN, Ionela Gherghel.
În urma incendiului, un băiețel de un an și trei luni a fost evaluat de echipajul de prim ajutor, însă, din fericire cel mic era bine și nu a necesitat transportul pentru alte investigații medicale la UPU Bistrița.
Sursa foto: Arhivă