O bază sportivă din Bistrița va fi desființată, iar locul acesteia va fi luat de un magazin LIDL. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Ovidiu Crețu.
Primarul Ovidiu Crețu a anunțat că în Bistrița va mai fi deschis încă un magazin LIDL, de data aceasta în zona Podului Berăriei, în locul unei baze sportive.
„Acel teren va fi, din păcate, desființat chiar în acest an, cred eu, pentru că au venit și au solicitat un certificat de urbanism de informare. Urmează să se construiască un LIDL acolo, pe tot terenul și vor fi spații de parcare.
E păcat, acele terenuri sunt foarte bune, calitatea suprafeței e foarte bună, dar banul vorbește - dacă discutăm despre afaceri. Probabil că proprietarul, cu banii pe care îi va lua pe terenuri, o să își construiască în altă parte”, a declarat Ovidiu Crețu.
Totuși, în Bistrița mai pot fi construite baze sportive, iar primarul spune că municipalitatea va oferi terenuri la prețuri convenabile chiar în complexul Wonderland.
Foto arhivă