Trei bistriţeni s-au prezentat în faţa instanţei cerând judecătorilor să anuleze avizul dat de Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa pentru Planul Urbanistic General. Ieri, răspunsul venit din partea instanţei nu a fost unul favorabl pentru reclamanţi, cererea fiind respinsă.
În 15 octombrie a avut loc a treia înfăţişare în dosarul în care trei bistriţeni - Crăciun Silivan, Mariana Nacu şi Maxim Gagea au cerut suspendarea avizului prin care APM BN şi-a dat acordul pentru Planul Urbanistic General în care este inclusă varianta ocolitoare SUD 2.
”Dacă acest PUG va fi aprobat, atunci, indiferent dacă se va construi centura sau nu, cei care au proprietăţi în zona pe unde se vrea să treacă centura, nu vor mai putea beneficia de drepturile de proprietari” a explicat Crăciun Silivan.
Bistriţeanul a mai menţionat că sunt mai multe nereguli şi că Agenţia de Mediu nu trebuia să-şi dea avizul deoarece această variantă ocolitoare, în realitate nu ocoleşte oraşul ci este prin intravilanul municipiului, aşa că încalcă toate normele.
Explicaţia lui privind acest lucru o puteţi citi aici.
Instanţa a hotărât la momentul înfăţişării să amâne pronunţarea deciziei până în data de 22 octombrie.
Ieri însă, răspunsul nu a fost cel aşteptat.
„Instanţa a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi în raport cu Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa” a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa, Dana Ceuca.
Reclamanţii nu se aşteptau la un astfel de răspuns.
„Trebuie să recunoaştem că suntem dezamăgiţi de răspunsul instanţei. Va trebui să ne întâlnim şi să vedem ce vom face mai departe. Avem 5 zile la dispoziţie să facem recurs. Vom vedea însă dacă vom face recurs sau vom continua lupta pe celălalt dosar în care cerem anularea avizului dat de Agenţia de Mediu. Suntem foarte curioşi să vedem motivarea instanţei pentru că efectiv nu ştim ce a gândit instanţa de a dat un asemenea răspuns” a explicat pentru Bistriţeanul.ro Crăciun Silivan.
Pentru dosarul depus în 1 octombrie, prin care se cere anularea avizului, nu s-a stabilit încă data primei înfăţişări.