Compania care a câștigat lucrările de reabilitare ale pasajelor și a unor părți din zona centrală a orașului a cerut un nou termen pentru rezolvarea defectelor. Primăria i-a acordat din nou o păsuire: 30 iulie termen final!
Municipalitatea a cerut grupului de firme care a câștigat licitația pentru regenerarea urbană a centrului istoric Bistrița, amenajarea pasajelor și a axelor turistice să refacă lucrările executate prost, în garanție.
Termenul dat de municipalitate a expirat de mai bine de două săptămâni, iar firma a cerut, ca de obicei, o nouă păsuire deoarece nu reușește să se încadreze în termenele impuse de municipalitate.
Primăria Bistrița i-a acordat un nou termen de finalizare a lucrărilor așa cum firma a solicitat – 30 iulie.
Primarul Ovidiu Crețu a explicat că firma „a cerut termen 30 iulie pentru finalizarea lucrărilor. Încă nu am primit graficul de execuție pentru finalizarea reparațiilor. Inițial, noi am trimis o somație companiei, am cerut ca în 15 iunie să fie gata lucrările, dacă au spus că într-o perioadă așa de scurtă nu pot să facă reparațiile. Ne-au dat termen de finalizare a tuturor lucrărilor 30 iulie”.
Proiectul de regenerare urbană a centrului istoric a fost accesat în anul 2011 și lucrările ar fi trebuit finalizate în 46 de luni, adică în vara lui 2015.
Constructorul a amânat însă luni în șir execuția lucrărilor în centrul orașului, așa că abia a reușit în 31 decembrie 2016 să finalizeze proiectul.
Pentru lucrările de construcții au fost alocați peste 33 milioane de lei, iar lucrările au fost realizate de grupul de firme TCI CG din Cluj ca lider, Iasicon din Iaşi, Drum Construct din Zalău, SC Ianus din Sălaj, SC Renmar din Dej.