Locatarii blocurilor de pe strada Valeria Peter Predescu din Bistrita au decis sa treaca in aceasta dimineta la operatiunea "curatenia de primavara". Inarmati cu lopeti, manusi, roabe si saci de gunoi au trecut la deratizarea zonei in care stau, iar copiii lor se joaca. Acum, zona arata impecabil, iar ei respira un aer curat.
Incepand din 14 martie, timp de o luna se desfasoara pe raza municipiului campania “Curatenia de primavara”, la care participa atat angajatii Directiei de Servicii Publice Bistrita, Urbana, Aquabis, cat si asociatiile de proprietari.
Cum harnicia este unul dintre cuvintele care ii caracterizeaza pe bistriteni, acestia nu se dezmint si imediat ce timpul le-a permis au iesit sa curete zonele unde stau.
Dis de dimineata, peste 30 de bistriteni care locuiesc in blocurile construite pe strada Valeria Peter Predescu din Bistrita s-au inarmat cu toate cele necesare pentru curatenia de primavara si au trecut la curatarea zonei in care stau.
Cu mic cu mare, toti au fost prezenti in jurul orei 9:00 in fata blocului. Fiecare avea in mana fie o lopata, o roaba, o scara, manusi si au dat start curateniei de primavara. Curatenia s-a facut atat prin adunarea gunoaielor din jurul blocului, cat si din albia raului din spatele blocului, plina de deseuri aruncate aiurea de catre bistritenii cu mai putin spirit ecologic. Dupa ce au strans gunoaiele, le-au distrus prin ardere.
“A fost initiativa administratorului asociatiei de proprietari sa ne apucam de curatenia de primavara. Asa ca, in aceasta dimineata ne-am strans peste 30 de locatari, ne-am inarmat cu cele necesare si ne-am apucat de treaba. Timp de cateva ore bune ne-am “luptat” cu mizeriile din jurul blocului, dar mai ales din jurul raului. Erau multe deseuri adunate care au stat mult si bine acolo fara sa-i pese cuiva. Le-am dat foc, iar acum avem o zona curata”, au povestit reporterilor Bistriteanul.ro locatarii harnici.
Exemplul bistritenilor care locuiesc pe strada Valeria Peter Predescu ar trebui urmat si de restul cetatenilor muncipiului.
Dupa cateva ore de munca, bistritenii harnici pot rasufla aerul curat din jur si se pot mandri ca au una dintre cele mai curate zone din Bistrita.