Consilierii municipali au respins plângerea prealabilă venită de la prefectul județului care a declarat ilegal proiectul privind construcția unui bloc cu opt nivele în strada Ștefan cel Mare. În aceste condiții, prefectura va ataca în instanță actele emise de Consiliul Local Bistrița privind construcția blocului cu pricina.
Chiar dacă prefectura, susținută de inspecția în construcții, le-a arătat pe larg consilierilor municipali că ar fi adoptat ilegal o hotărâre privind „Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu imobil de locuințe colective în regim de înălțime S+P+4E+2ER cu spații comerciale la parter”, bloc pe care un dezvoltator imobiliar intenționează să-l construiască pe locul unei case, în cartierul Ștefan cel Mare, aleșii de la municipiu au rămas pe poziții și nu au revenit asupra deciziei considerate ilegale de prefect.
Înainte de a-i acționa în instanță și a solicita judecătorilor anularea proiectului considerat ilegal, prefectul a cerut municipalității să revină asupra acestui proiect, însă consilierii au respins solicitarea. În aceste condiții, dosarul va ajunge în curând pe masa judecătorilor bistrițeni.
În adresa trimisă de prefectură, care a cerut și opinia Inspectoratului Regional în Construcții Nord-Vest, se arată că proiectul, care nu a fost contrasemnat de legalitate de secretarul municipiul Bistrița, Floare Gaftone, a fost adoptat cu încălcarea legii. Blocul ar fi prea înalt, iar municipalitatea nu a cerut toate avizele necesare emiterii actelor.
Inspectoratul de Stat în Construcții spune că în acea zonă s-ar fi putut construi un bloc cu doar șase nivele, iar actele depuse pentru obținerea certificatului de urbanism sunt incomplete. Inspecția în Construcții arată, în adresa transmisă prefecturii, că angajații municipalității au emis două certificate de urbanism pentru acest bloc fără să solicite avizele și acordurile necesare întocmirii documentației, este vorba despre avizele ISU/PSI, de avizul privind siguranța circulației, avizele gestionării rețelelor de utilități și studiul geotermic.
Aici dezvoltatorul imobiliar intenționează să construiască un loc cu 26 de apartamente și un spațiu comercial la parter, pentru care va amenaja numai 10 locuri de parcare.