Pentru a se asigura că toţi bistriţenii au buletinele în regulă şi pot să voteze la referendum, municipalitatea le-a cerut angajaţilor din cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei să lucreze şi în weekend, cu program prelungit. Duminică, program până la ora 23.00.
În acest weekend, mai exact duminică, va avea loc referendumul, bistriţenii fiind chemaţi la vot pentru a spune DA sau NU centurii ocolitoarea a oraşului, varianta SUD 2.
Pentru ca toată lumea să aibă actele în regulă şi să poată vota, municipalitatea le-a cerut angajaţilor Serviciului de Evidenţă a Populaţiei să lucreze şi în weekend, şi nu oricum, ci cu program prelungit.
Astfel, vă puteţi pune actele „la punct” şi sâmbătă, 28 septembrie, între orele 8.00 – 16.00, dar şi duminică, în ziua referendumului, între orele 8.00 – 23.00.