Performanță! Primăria Bistrița își demonstrează încă o dată succesul, când vine vorba de atragerea fondurilor europene: trei școli din oraș vor primi câteva milioane de euro pentru reabilitare și modernizare:
„Primăria Bistrița performează în atragerea fondurilor europene pentru reabilitarea școlilor. Ieri s-a deschis depunerea de proiecte pe POR-Axa 10”, a precizat primarul Ovidiu Crețu pentru Bistrițeanul.ro.
Primele și singurele (până în momentul de față) proiecte depuse sunt cele de reabilitare. În schemă intră și Școala Gimnazială 4, instituție care necesită și așteaptă de ani de zile fonduri pentru modernizare, singura școală din oraș în care se încearcă recuperarea și integrarea copiilor cu autism - până acum, pe nedrept ignorată sau lăsată la urmă de autorități. Școala Gimnazială Nr 4 care găzduiește și Palatul Copiilor, va primi 4,5 mil.€. Școala Gimnazială Nr 5 va primi 4,4 mil. €, iar Școala Gimnazială Nr 1 – 4 mil.€.
„Finanțarea se face pe principiul „primul venit, primul servit”, a mai precizat primarul Ovidiu Crețu.
Axa 10 – 10.1 se referă la investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
Beneficiari ai acestor finanțări pot fi unitățile administrativ-teritoriale (autoritaţi ale administraţiei publice locale) și instituţiile de învăţământ superior de stat.
Se vor finanța:
• construcția / reabilitarea / modernizarea / extinderea / echiparea infrastructurii pentru educația timpurie – educaţională antepreșcolară și preșcolară (creșe și grădinițe)
• construcția / reabilitarea / modernizarea / extinderea/ echiparea infrastructurii educaţionale pentru învătământul general obligatoriu (școli I – VIII)
• construcția / reabilitarea / modernizarea / extinderea / echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice şi şcoli profesionale)
• reabilitarea / modernizarea / extinderea / echiparea infrastructurii educaţionale universitare.
Alocarea financiară pentru Axa 10 se ridică la 330,46 mil. euro (FEDR și buget de stat).
Mai multe detalii despre aceste finanțări puteți accesa AICI.