Conform RADAR-ului creat de guvern, care transmite în timp real harta prezenței la vot, datele oficiale fiind furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora 10:00, la nivelul județului Bistrița-Năsăud 10.000 de bistrițeni au ieșit la vot. Care sunt cei mai harnici:
Alegerile din acest an vin cu mai multe noutăți. Una dintre ele este o hartă online care monitorizează prezența la vot și este actualizată din cinci în cinci minute de Biroul Electoral Central.
Conform RADAR-ului creat de Guvern, până la ora 10:00, la trei ore de la deschiderea secțiilor de vot, Bistrița-Năsăud este la coada clasamentului cu o prezență de doar 2% la urne.
Totuși au fost și oameni harnici care au ieșit să își aleagă parlamentarii încă de la primele ore ale dimineții.
Cei mai aprigi au fost sătenii din comuna Șanț care până la ora 10:00 au ieșit în proporție de 8% la vot, respectiv 214 persoane și cei din Sâmihaiu de Câmpie, care au o prezență tot de 8 la sută, cu 98 de votanți.
Pe locul II se află comuna Milaș cu 7% și 75 de persoane care au votat, urmată de Matei cu o prezență de 6 % la vot, la urne trecând 148 de persoane.
În ceea ce privește orașele, cel mai mare număr de alegători care au votat s-a înregistrat în municipiul Bistrița, respectiv 2.474 de persoane, 3 % prezența la vot.
În Beclean prezența la vot este de 4%, până la ora 10:00 votând 484 de persoane, la Năsăud 416 persoane au trecut pe la secțiile de vot fiind înregistrat un procent de 4 %, iar la Sîngeorz-Băi doar 2 % este prezența la vot, cu 190 de persoane care au votat.