Anul acesta, mare parte dintre cei care au reușit să ocupe fotoliul de primar nu au fost foarte convingători. Decizia finală s-a luat pur matematic și, la final, constatăm că numărul voturilor nu este la fel de bun ca și procentul. VEZI care sunt primarii care au câștigat alegerile cu puține voturi și cine a pierdut din alegători:
Primarii din Bistrița-Năsăud fie au fost foarte doriți de cei care s-au prezentat la urne, fie voturile au fost puține, dar suficiente cât să le asigure un nou mandat.
Primarul care a pierdut cei mai mulți alegători este cel al Bistriței, Ovidiu Crețu. Votat cu o majoritate confortabilă, 47,26 la sută, dar, în realitate, a pierdut mulți dintre alegători de la ultimul tur de scrutin. Astfel, în anul 2012 au fost așteptați la urne 76.123 de alegători și s-au prezentat 35,734. Anul acesta, au fost înscriși chiar mai mulți pe listele electorale, 77.265, dar, s-au prezentat... și mai puțini: 27.725. De asemenea, dacă în 2012, Ovidiu Crețu a primit 16.764 de ștampile favorabile, anul acesta, același primar a pierdut nu mai puțin de 4000 de voturi, căci doar 12.825 de bistrițeni l-au mai votat.
Primarii din Beclean și Năsăud au câștigat un nou mandat și anul acesta. Nicolae Moldovan a strâns în 2012, fix 4131 de voturi, iar la urne au fost prezenți atunci 5732 de persoane din cele 9837 înscrise pe listă. Alegerile de anul acesta i-au adus 3941 de voturi, deci putem spune că s-a menținut, însă au fost mai puțini oameni la vot: 5163 din cei 10.062 înscriși.
Primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea, a câștigat primul mandat, în 2012, cu 3025 de voturi în favoarea sa. Atunci, au fost prezenți la urne 5611 alegători din 9582 înscriși. Anul acesta și-a adjudecat funcția de primar cu 2360 de voturi, o diferență mare față de alegerile precedente. Au pus ștampila pe buletinele de vot 4442 de persoane din cele 9512 înscrise, înregistrându-se o diferență mare și la prezența la vot.
Primarul din Budești, Vasile Codrea, a fost votat 44,85 la sută dintre electori, adică de 381 dintre cei care s-au prezentat la urne. Pe liste erau înscriși însă nu mai puțin de 1290 de votanți. Diferența față de alegerile din 2012, când Vasile Codrea a fost din nou alesul, este una notabilă. Acum patru ani pe lista alegătorilor așteptați la urne în Budești erau 1541 de persoane și au optat pentru Codrea 629, adică aproape de două ori mai mulți decât anul acesta. Norocul lui Vasile Codrea, care a candidat acum din partea alianței PSD-ALDE, chiar dacă nu a reușit să convingă electoratul, a fost că oamenii nu s-au prezentat la vot, ceea ce, din nou, ar trebui să ridice un mare semn de întrebare. Deși procentul arată bine, numărul alegătorilor spune altceva.
Nici voturile din dreptul candidatului PNL la Primăria Coșbuc nu strălucesc. Din 1677 de oameni înscriși pe liste de vot, pe Ioan Pavelea l-au votat doar 474 de alegători. Situația nu diferă foarte mult de alegerile locale de acum patru ani, când Niculae Anghel, fostul primar, a obținut 514 voturi.
Poiana Ilvei l-a ales în fruntea comunei pe Ioan Scridonesi, însă electoratul nu a părut foarte convins având în vedere că din 1182 de alegători prezenți la urne au votat pentru Scridonesi, reprezentantul PSD, 457 de oameni. Nici în 2012 alegătorii nu s-au înghesuit la urne, iar Eugen-Cristian Bența a obținut 356 de voturi.
Monorul a optat și anul acesta pentru Ioan Cira de la PSD în fruntea comunei. Situația e puțin diferită de acum patru ani, cei care l-au votat în 2012 nu s-au mai prezentat în număr atât de mare la urne sau au ales pe altcineva căci cele 668 de voturi din 2012 s-au transformat la alegerile de acum în 455. În 2012 au fost înscriși pe listă 1242 de alegători, iar anul acesta 1182, deci diferența nu este atât de mare din acest punct de vedere.
În Miceștii de Câmpie lucrurile se pare că au stagnat timp de patru ani și, chiar dacă primarul a fost schimbat duminică, oamenii nu s-au prezentat în număr mare la urne. Din 981 de alegători înscriși pe liste, 389 dintre cei prezenți la vot l-au ales pe Dumitru Bendean în 2012, iar anul acesta, din 951 înscriși au optat pentru candidatul PNL, Ioan Becan, 360.
Ioan-Tiberiu Cămărășanu, reales primar în Silivașu de Câmpie, din partea ALDE, se menține pe linia de plutire, iar lucrurile nu prea s-au schimbat din 2012 încoace. Atunci a fost votat de 332 de alegători, iar anul acesta de 360. Numărul celor înscriși pe liste nu s-a modificat radical, în 2012 erau 852, iar în 2016 – 826.
Comuna Milaș a optat din nou pentru Iosif Gabor, candidat al PSD, reales primar. Numărul de voturi a scăzut puțin și pentru acesta, în 2012 fiind votat de 565 de alegători, anul acesta de 495. Pe listele electorale au fost înscrise duminică 1049 de persoane.
Cert este că prezența la vot nu mai este atât de mare ca și în anii electorali trecuți și, deși procentele arată bine, numărul votanților care decid soarta într-o comunitate este foarte mic în multe cazuri, ca de altfel și procentul prezenței la vot. Deși situația pare a fi favorabilă, nu e tocmai așa.