În maşină, pe stradă, la slujbă, când avem nevoie de ajutor, ne minunăm sau mulţumim pentru o masă îmbelşugată – ne facem cruce. Azi, ca în fiecare an pe 14 septembrie, credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci. „Pentru noi, cei vechi, lemnul Crucii a fost primul altar al creştinătăţii” (Crin Triandafil Theodorescu).
„Sărbătoarea de azi are caracter comemorativ: ortodocşii îşi amintesc de cele două „aflări” ale Crucii lui Iisus – prima, pe vremea împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, şi cea de-a doua pe vremea lui Heraclius, împărat bizantin, care a recuperat Crucea Sfântă de la perşi. A adus-o în spate, desculţ, umil, arătând că demnitatea lui împărătească se subsumează slavei lui Hristos, Dumnezeu Întrupat. Şi a aşezat-o în Biserica Învierii – cum numim noi, ortodocşii, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim....” afirmă preotul Crin Triandafil Theodorescu, pentru Bistriţeanul.ro.
Totul a început în anul 312, pe când împăratul Constantin – aflat în mijlocul unui crunt război şi copleşit de numărul duşmanilor – a văzut pe cer o cruce luminoasă, alături de cuvintele „In hoc signo vinces” ("prin acest semn vei birui") şi l-a visat pe Iisus spunându-i să pună semnul crucii pe scuturile şi steagurile soldaţilor săi. Minunea s-a petrecut căci, într-adevăr, victoria a fost de partea lui Constantin.
Mai târziu,Constantin a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena la Ierusalim, pentru a găsi crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Elena a găsit şi crucile celor doi tâlhari, răstigniţi alături de Iisus Hristos, şi, pentru a afla pe care dintre cele trei cruci a fost răstignit Iisus – a atins, pe rând, crucile de o văduvă moartă. Se povesteşte că una dintre cruci a înviat-o pe femeie şi aşa a recunoscut Elena Sfânta Cruce a răstignirii.
Împărăteasa s-a închinat şi a sărutat crucea şi, pentru că afară erau foarte mulţi oameni care voiau să facă acelaşi lucru dar nu încăpeau toţi în biserică – Preafericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului a înălţat crucea deasupra amvonului. Poporul a strigat atunci „Doamne miluieşte!” iar de atunci a început să se sărbătorească Înălţarea Sfintei Cruci.
„Fantastică Elena împărăteasa, considerată primul arheolog sistematic al omenirii, a pus soldaţii să sape în Ierusalim, pentru a găsi Golgota, şi, la un moment dat, a descoperit treptele de la palatul lui Pilat. Şi brusc îşi dă seama: pe treptele acelea a călcat Iisus! Le decupează şi le trimite la Roma, unde s-a construit deasupra lor o biserică, Scala Santa... Se urcă în genunchi, în rugăciune, cele 28 de trepte de marmură... Adică fiecare creştin care le urcă se transformă într-un împărat Hieraclie al secolului XXI, lepădându-se de sine....” povesteşte preotul Crin Triandafil Theodorescu, subliniind că “pentru noi, cei vechi, lemnul Crucii a fost primul altar al creştinătăţii. În chip nevăzut, Biserica lui Hristos a fost întemeiată pe Cruce, în timpul jertfei, iar în chip văzut, la Cincizecime, prin pogorârea Sfântului Duh.... Toate Bisericile ortodoxe sunt replici ale Crucii, iar altarele noastre sunt cruci ale jerfei continue pe care Hristos o oferă, atemporal, pentru noi. Nu întâmplător unul dintre cele mai cunoscute stiluri bizantine arhitecturale în arta eclesială se referă la biserici sub formă de cruce, aşa numita “cruce grecească”.
Ziua de 14 septembrie este marcată ca fiind zi de post (post negru, în unele calendare) dar poate că ar fi bine-primit şi dacă am reuşi doar să ne abţinem de la mâncărurile de dulce, fără să facem pe eroii, şi – în schimb – să ne rugăm mai mult astăzi.
“...Înainte de a aduce lumina Învierii, Crucea a însemnat suferinţă. Însuşindu-ne cumpătarea şi reţinerea alimentară, ca o jertfă personală, ne facem părtaşi cu jertfa lui Hristos, devenim contemporani cu lucrarea care s-a săvârşit pe Cruce. De aceea spune Mântuitorul: ”Cel care vrea să vină după Mine să se lepede pe sine, să-şi ia Crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8. 34).
Aşadar, întâlnirea cu Dumnezeu Cel Întrupat presupune trei paşi: lepădarea de sine (adică abandonarea deşertăciunii, a orgoliului, a voii proprii în favoarea voinţei divine), asumarea crucii, ca jertfă personală (ceea ce facem noi acum postind) şi urmarea lui Hristos, adică improprierea statutului de cetăţean ceresc pe care ni-l dă El – acceptarea suferinţei din perspectiva lucrării Sale mântuitoare....” conchide preotul Crin Triandafil Theodorescu.
Foto: crestinortodox.ro