O scrisoare sosită la redacție în urmă cu două zile ne semnala un fapt cel puțin suspect: profesorul Pompiliu Manea, membru de onoare al Academiei de Științe medicale și președintele Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. dr. ing. Radu Munteanu au vizitat Cimitirul din Dealul Tărpiului ca să revadă mormântul căpitanului inginer Matei Eminescu, eroul Războiului de Independență (1877-1878) și fost subprefect de Bistrița.

„Spre surpriza noastră, am rămas total dezamăgiți de felul cum este îngrijit mormântul unui om care – pe lângă faptul că este fratele „poetului nepereche” Mihai Eminescu a făcut parte și din ierarhia administrației locale a orașului Bistrița...” se menționa în scrisoare...

Revolta vizitatorilor a fost suficient de adâncă, încât să se pună pe trebă și să încerce să facă ceva: i-au scris președintelui Consiliului Județean și primarului Municipiului Bistrița o scrisoare în care i-au amintit cine a fost Matei Eminescu, ce a reprezentat el pentru Bistrița și cum, în urmă cu zeci de ani, când a fost descoperit și se afla în grija domnului profesor Leonida Dănilă și a elevilor săi, mormântul era acoperit cu un tricolor românesc din flori de grădină! Acum iarba este crescută „până la nivelul crucii mormântului, spre rușinea noatră, a tuturor...”

„În acest sens am luat legătura cu Centrul Județean pentru Cultură B-N, doamna Someșan mi-a spus că dl. Țărmure este în concediu de odihnă și m-a pasat la Centrul Cultural Municipal unde am dat de doamna Figartău, care n-a dorit să-l deranjeze pe dl. dir. Dorel Cosma. Am lăsat toate coordonatele mele și într-o pare și în alta, dar degeaba... Așa am ajuns la dv... Știind că în acest sfârșit de săptămână sărbătoriți și „Zile Municipiului Bistrița” – poate careva dintre participanți va dori să viziteze acest mormânt de patrimoniu municipal, județean și chiar național, spre dezamăgirea celor de la cultură, care îmi spun, vădit deranjați, că nu este treaba lor, ei se ocupă numai de cultură, nu și de cimitire...!”

Intrigați de această scrisoare și înarmați cu remușcările de a nu fi găsit timp și mai devreme pentru așa ceva – am realizat că primii care ar trebui să vrea să viziteze mormântul unui erou al Războiului de Independență – suntem chiar noi!

Cât de greu poate fi să găsești un mormânt despre care știm vag încă de pe băncile liceului că se află în Cimitirul de pe Tărpiului, „pe-aici pe undeva”, vis-a-vis de Cimitirul Eroilor, imediat după Capela părăsită dar locuită totuși de o familie problematică...?!

Nu poate fi prea greu.

Poate fi chiar o floare la ureche după ce în prealabil, zeci de minute ai trecut cu ochii peste toate pietrele funerare, fără să găsești niciun Matei Eminescu, ai înghițit în sec mesaje ironice (dacă nu cumva chiar „crude” din partea celor care au plecat dintre noi și pe care, de-acum îi doare la bascheți de tot ce au lăsat în urmă), ai călcat de trei ori într-o băltoacă bine camuflată sub buruieni necosite de vara trecută, ai început să-ți pierzi tiptil răbdarea văzând că trece o oră și încă n-ai descoperit mormântul, ai reluat cercetările de la capăt, te-ai întrebat retoric oare cât de deștept trebuie să fii ca să pui o nenorocită de plăcuță cu două-trei săgeți spre mormântul cu pricina și – într-un final – ca să nu pierzi totuși două ore în atmosfera mult prea depresivă pentru o asemenea zi de sărbătoare – îți iei inima-n dinți și te îndrepți spre capela părăsită să ceri indicații...

Dar în drum spre capelă, se sfâșie și pantalonii în dreptul genunchiului – într-un cui al mașinii care tronează în fața capelei (deși parcă astăzi, spre prânz, ar fi fost rost de vizită oficială la eroi, dar nu la eroii din Războiul de Independență ci la ceilalți – dintr-un război mai important)...

În cele din urmă găsești și răspunsul aștetat: „Mormântul se află mai sus, pe aleea paralelă cu cea a Eroilor, au fost și zilele trecute niște domni, păreau din sud, au întrebat de același mormânt și s-au întristat că e multă iarbă peste el. D-apăi când s-o cosim pe toată, Doamne iartă-mă...!”

În fața mormântului: sleit de atâta cățărat pe rame și înotat printre buruieni – stai și socotești: a meritat efortul. Monumentul de patrimoniu municipal, județean și chiar național arată într-adevăr deznădăjduit, căzut în paragină și al nimănui...

Se văd în iarbă, totuși, urme ale scriitorilor bistrițeni care au aprins candele aici, în 15 iunie, de ziua fratelui nepereche...