Cazul Ioanei Pop din Mureșenii-Bărgăului ne-a fost sesizat de mai multe persoane, cititori Bistrițeanul.ro care cunoșteau situația lor dramatică, dar și de preotul din localitate, Andrei Cotuțiu, care-i are în grijă și îi susține cât de mult poate un preot dedicat meseriei sale. Dar, până nu ajungi în curtea lor nu-ți dai seama de greul vieții...

Voluntarii din campania ”Împreună de Paște! Bucurați-vă!” au ajuns marți în casa lor cu pachete generoase cu alimente pentru masa de Paște. Pe lângă conserve, ouă, brânză, făină, ulei și detergenți, în pungi au găsit cozonaci și, spre bucuria celor mici, dulciuri pe săturate.  

14 ființe dorm într-o cocioabă de câțiva metri pătrați

Chiar ce ai intrat în Mureșenii Bârgăului, la stânga, printre case, se ivește o uliță. Intri pe ea și în mai puțin de 30 de metri dai de casa familiei Pop, familia cu 13 copii din Mureșeni. Impropriu spus casă. E o colibă, un fel de anexă pe post de casă de locuit care stă parcă să se dărâme. N-ai cum să n-o recunoști. E o dărăpănătură urâtă și tristă între căsuțele frumoase ale bârgăuanilor.

Într-o încăpere de 3 pe 4 metri locuiesc 14 persoane. Mai puțin de un metru pătrat de spațiu alocat fiecărui locatar. Înăuntru curat, dar toate lucrurile foarte înghesuite. Cele trei paturi sunt vizibil neîncăpătoare pentru toți cei ai casei. Mama ne spune că cei mici dorm în paturi, iar frații mai mari, când apar seara acasă de la munca prin sat își întind pe jos niște saltele pe care se odihnesc.

Afară, la uscat, erau rufe impecabil spălate, că nu te-ai fi gândit că pot ieși așa curate dacă sunt limpezite ca pe vremuri, la râu...Păcat însă că frumos spălate ajung împăturite și puse în aer liber sub un fel de șopru în care numai mama știe care haine sunt ale cui. De dulapuri nu poate fi vorba, e un lux prea mare, care nu și l-au putut permite...

Sărăcia chinuie sufletele și copilăria

Un steag de doliu flutură parcă drama de dincolo de pereții casei. În urmă cu câteva săptămâni, tatăl copiilor și sprijinul casei a murit, iar în zonă doliul se ține pe casă un an, ne explică mama, iar lacrimile o năpădesc. Și înainte le era greu, dar acum, fără tata e parcă și mai greu. Ioan Pop a murit în 25 februarie, la doar 46 de ani, răpus de boală. Făcea dializă, dar organismul a cedat și a murit brusc, iar de atunci traiul familiei e și mai greu. Tata muncea să le aducă o pâine în casă chiar și după ce și-a retezat o mână la gater. Și a visat toată viața să își pună copiii la adăpost sub un acoperiș trainic. Era aproape să-și vadă visul cu ochii, dar n-a mai apucat ziua cea mare. Cei care l-au cunoscut spun că s-a îmbolnăvit de necaz, de atâta frustrare și neputință. 

Grija casei a căzut acum doar pe umerii copiilor celor mari, care muncesc cu ziua prin sat, pe la gatere sau pe unde sunt chemați de săteni, să aducă ceva bănuți de mâncare. Și reușesc. Întrebată fiind ce le-a dat copiilor de mâncare cu o zi înainte mama ne-a spus mândră că a făcut pulpe cu piure pentru toți, că cel mare a luat banii și a cumpărat carne.

N-a renunțat la nicio sarcină să nu-și vândă sufletul

Deși mama are doar 37 de ani, cel mai mare dintre copii, Ion, are 20 de ani. L-a făcut la 16 ani și de atunci aproape că n-a fost an în care să nu fi născut sau să nu fi fost gravidă. Spune că n-a recurs la avorturi sau alte măsuri contraceptive că ”n-a vrut să-și vândă sufletul”. Au fost de fapt 14 copii, 7 băieți și 7 fete, dar una dintre fete a murit la câteva luni, în urmă cu patru ani.

Fără ezitare, mama ne spune data când s-au născut și câți ani are fiecare copil. Așadar, Ion are 20 de ani, Ioana Maria - 19 ani (a plecat recent la muncă în Anglia sătulă de greul de acasă și optimistă că-i va putea ajuta), Simion are 18 ani și lucrează deja în pădure, Adrian are 17 ani și lucrează și el la ”banzic” - ”el aduce pita” - ne spune mama. Tiberiu are 14 ani și e în clasa a VI-a ( a rămas repetent că are ceva probleme de vorbire), Leon - Leonuț îl alintă mama- are 13 ani și e în clasa a VII-a, Florina are 11 ani și e în clasa a V-a, Vasilică are 10 ani și merge în clasa a II-a, Cristina are 8 ani și e în clasa I, Florica are 7 ani și e în clasa 0. După Florica a fost Alexandra, care a murit acum 4 ani la câteva luni. Apoi în familie s-a născut Mihaela, de doar 3 anișori, urmată de Alexandru - 2 ani și mezina, Alexandra Georgiana de doar 5 luni.

Radu Moldovan-președintele CJ, nașul celor mici

Dacă primii copii și i-au botezat singuri, când familia a devenit tot mai numeroasă lucrurile s-au complicat mult și sărăcia s-a lipit de ei din ce în ce mai tare, astfel că n-au mai putut să-și permită să-i boteze. Și i-a încreștinat cine și-a făcut milă de ei. Tot așa au ajuns și ultimii trei copii, Mihaela, Alexandru și Alexandra să fie botezați de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan. Anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie, câțiva ”oameni cu suflet mare” i-au încreștinat pe cei mici, iar cu toții au avut un botez de vis, cu dar și multă bucurie, cum n-au visat vreodată. Regizorul întregii acțiuni a fost preotul din sat, Andrei Cotuțiu, care și-a propus nu numai să-i încreștineze pe toți copiii nebotezați ai familiei, dar și să-i ajute să se mute la casa lor. Iar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, casa se pregătește să-i primească...

Preotul, primarul, Amicii și măicuțele de la Fântânele au făcut împreună o minune: Căsuța din vis e aproape gata

Tatăl copiilor a muncit toată viața să le poată face o căsuță. A murit nevăzându-i în siguranță în ea. A început căsuța în urmă cu mulți ani pe un petec de pământ de 6 ari, rămas moștenire de la părinți, în Tureac. Mândră, mama ne-a dat-o de ghid pe Florina, fetița de 11 ani, să ne arate unde se vor muta, nici ea nu știe când. Parcă-i e și frică să vorbească, să nu se destrame visul...

De altfel, Ioana-mama nu cere nimic și nu spune că ar avea nevoie de ceva. Are o tăcere dureroasă și permanent încearcă să-și mascheze durerea și grijile. Dacă atunci când a venit vorba despre soțul său, Ioana a izbucnit în lacrimi, al doilea moment în care s-a emoționat vizibil și chiar a zâmbit ușor a fost când a vorbit despre casa care se face, casa unde va avea și o mică grădină, cum nu are acum...

La câțiva kilometri de coliba în care stau acum, în Tureac, după ce treci un pod șubred de lemn, la câteva sute de metri, într-o poiană de vis începe să se contureze o căsuță. Are pereți, trei camere mari, acoperiș, ferestre și uși. Ambalajele unor materiale de construcții îți arată că, deși nu e picior de muncitor pe acolo totuși se lucrează. Primarul Vasile Dologa a ajutat cât de mult a putut, firma Amicii din sat face voluntariat pentru ei, iar măicuțele de la Mănăstirea Piatra Fântânele au ajutat și ele foarte mult. Primarul ne-a declarat că are în plan să mute familia Pop în casa cea nouă până de Paște. Mai sunt două zile și orice e posibil. Preotul Andrei Cotuțiu ne-a spus și el că bănuții strânși în iarnă la botezul copiilor, câteva zeci de milioane, sunt puși pe un cec și când va fi totul gata din acei bani se va cumpăra mobilier și aparatura de uz casnic necesară.

Hapuc în loc de calculatoare

Când ne-am întors la Mureșeni să o ducem acasă pe Florina, în fața casei era veselie mare. Cei mici se jucau Hapuc, un joc despre care am aflat că se joacă pe Bârgău a doua zi de Paște. Se lovește mingea cu niște bote, iar fiecare jucător trebuie să-și apere groapa care face parte din joc cu bățul din dotare. Era atâta larmă și veselie cum, clar, nu vei întâlni vreodată la copiii din fața unui calculator...De altfel, locul de joacă al copiilor nu semăna deloc cu cele la care cei mai mulți avem pretenții astăzi. Copiii își fac joaca copilăriei în praf, lemne, dărăpănături și mizerii, iar asta nu-i face mai puțin fericiți. Poate sunt mai fericiți, bucurându-se din plin de fiecare ”noutate” apărută în viața lor, fie că e o banală minge sau o napolitană pe care au primit-o cu mult drag în campania ”Împreună de Paște! Bucurați-vă!”.

Iar căruciorul în care mama ne-a spus că și-a crescut copiii era un căruț din lemn, facut cel mai probabil de tata, care era stricat acum de jocul celor mai mari.

Datorită implicării semenilor de la necunoscuți și până la cei care prin natura slujbei îi au oarecum în grijă, viața familiei Pop se va schimba și, sperăm în bine. Astăzi au ce pune pe masa de Paște și dacă toate planurile celor care le vor binele se vor împlini, ar putea dormi de Paște în casa cea noua. E drept, nu e gata, mai e mult de lucru la ea, dar e mult mai primitoare și mai sănătoasă decât cocioaba în care acești copii nevinovați și-au petrecut copilăria din prea multă sărăcie.