Este vorba despre cei trei martiri ai Rezistenţei Anticomuniste – Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Toader Dumitru – evocaţi cutremurător în cartea „Martirii din Dealul Crucii”, coordonat de preotul Vasile Rus, nepotul lui Dumitru Toader.

Un alt nepot – al căpitanului Leonida Bodiu de această dată – îşi asumă acum datoria de a scoate la lumină destinul tragic al celor trei eroi – evocând într-un volum la fel de răscolitor memoria şi sacrificiul lor.

Este vorba despre Ioan Olari, care şi-a prezentat zilele trecute, la Poiana Ilvei, volumul Leonida Bodiu - Destin şi Profil de Erou, prilej cu care au fost comemoraţi cei trei eroi martiri, de la a căror execuţie s-au împlinit 67 de ani.

Pentru acelaşi scop nobil, de a readuce în lumină povestea de viaţă a căpitanului Leonida Bodiu, autorul Ioan Olari, în parteneriat cu Editura Şcoala Ardeleană, îi invită pe toţi cei pasionaţi de istorie locală, pe cei interesaţi de subiectul rezistenţei anticomuniste sau cei care sunt curioşi să afle destinul unui ofiţer care s-a jertfit pentru ţară, adevăr şi libertate – să participe la un eveniment deosebit.

Luni, 4 iulie 2016, de la ora 17.00 – la Cercul Militar din parcul municipal – bistriţenii vor avea ocazia să asiste la prezentarea cărţii Leonida Bodiu - Destin şi Profil de Erou.

În deschidere, se va desfăşura şi proiecţia filmului documentar Dealul Crucii – în regia lui Nicolae Mărginean, un film care redă emoţia descoperirii şi deshumării celor trei martiri, din groapa comună în care au fost aruncaţi, dar şi povestea execuţiei lor. 

******************************************************************************

Mai jos aveţi un fragment din cartea care va fi prezentată luni, 4 iulie, şi la Bistriţa:

Revăd urcuşul greu ca o Golgotă, a lui Leonida Bodiu şi a celor doi, legat la mâini şi la picioare, slăbit şi torturat, fărâma de milă a călăilor care pe ultimul drum, pe un răzor de deal îi lasă să se oprească şi să fumeze o ţigară, a cărui fum se amestecă cu aburii dimineţii şi aburii cămăşilor asudate, clinchetul sec al închizătoarelor pistoalelor automate, scrâşnetul şi durerea celor seceraţi şi rânjentul călăului care strigă – Mai trage mă odată în porcul ăsta, după care îi sparge ţeasta cu patul armei.

De cealaltă parte a oglinzii, după 60 de ani, văd oameni care urcă, pe lângă o căruţă trasă de un cal, acelaşi deal, cu aceiaşi greutate, tăcuţi şi resemnaţi, îngrijoraţi parcă şi în acelaşi timp încrezători. Aud scrăşnetul cazmalelor şi lopeţilor ce dau la o parte pământul în care cei trei zac. E pământul pentru care s-au jertfit, e ţârâna în care tot sângele lor s-a scurs şi trupurile au putrezit, e locul unde ca într-o caldă, cumplită, dureroasă şi eternă îmbrăţişare, şase decenii cei trei martiri şi-au dormit somnul, în întuneric, fără lumânare la căpâtâi, fără rugăciunea duhovnicească, doar cu lacrima amară a văduvelor, a fraţilor, copiilor şi nepoţilor, vărsate pe ascuns.

Simt nerăbdarea arheologilor şi grija de a nu distruge nici o falangă, nici o urmă. Văd bucuria tristă a descoperirii osemintelor şi miniuţiozitatea în identificarea fiecărui schelet. Da, ei sunt! Leonida, Ioan şi Toader.