Ecologiștii bistrițeni au anunțat astăzi presa locală că vineri vor susține o conferință de presă. Nimic ieşit din comun până aici. Doar că, atunci când vine vorba despre locaţie, surpriză: conferinţa se va desfăşura într-unul din sensurile giratorii ale Bistriței.
„Bună ziua! Vineri, 17 mai 2013, începând cu ora 10.00 va avea loc o conferinţă de presă ad-hoc în aer liber. Locaţia: sens giratoriu, Banca Ţiriac”, este anunţul dat presei astăzi de către purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene a PER, Marius Rus.
Îi rugăm public pe ecologiştii bistriţeni să ne anunţe dacă avem nevoie de poliţia rutieră pentru a trece strada şi a “urca” pe sensul giratoriu la conferința de presă ad hoc în aer liber. N-am putea rata așa o ocazie, poate unică în viața de jurnalist.
De altfel, aceasta nu este prima idee năstruşnică a ecologiştilor bistriţeni. În anul 2011, într-o şedinţă de Consiliu Local, preşedintele organizaţiei municipale, Marius Bălan, a venit cu un gard pe care era lipită o pancartă cu mesajul „Atenţie! Trecere doar pentru măgari. Nu faceţi ca ei”.
Ecologiștii vroiau atunci să atragă atenţia pietonilor să nu mai traverseze pe spaţiile verzi din municipiu.
Primarul Ovidiu Creţu s-a înfuriat când a văzut gardul în sala de şedinţe a primăriei şi a cerut ajutorul poliţiştilor locali pentru a-l scoate afară după ce Marius Bălan nu a vrut să plece cu tot cu gard de bună-voie.