Bărbatul de 27 de ani din judeţul Hunedoara care a furat zilele trecute un BMW din Bistriţa este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. După finalizarea procedurilor legale, el a fost reţinut pentru 24 ore.
Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
***
Pe 31 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat pe raza municipiului Cluj un bărbat în vârstă de 27 ani din judeţul Hunedoara, bănuit că în noaptea de 28/29 mai 2016 folosindu-se de chei mincinoase, ar fi sustras un autovehicul, marca BMW.
Maşina aparţinea unui bărbat de 25 de ani şi era parcată pe o stradă din municipiul Bistriţa. În aceeaşi noapte, bărbatul - fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule - s-ar fi deplasat cu autovehiculul sustras pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Mai multe detalii despre întreaga poveste puteţi reciti accesând linkurile de mai jos:
Bolidul de lux furat sâmbătă noaptea din Bistriţa a fost găsit în Cluj
I-au furat bolidul de lux din faţa casei