Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud lansează campania națională de prevenire a furturilor din locuințe. Hoții sunt creativi, fii preventiv! Polițiștii te așteaptă azi la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula.
La data de 02 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud lansează campania națională de prevenire a furturilor din locuințe HOȚII SUNT CREATIVI, FII PREVENTIV!.
Evenimentul va fi marcat prin organizarea unui punct de informare cu materiale specifice campaniei, în cadrul FESTIVALULUI USTUROIULUI ÎN ȚINUTUL CONTELUI DRACULA, desfășurat în Piatra Fântânele.
Cu această ocazie polițiștii de prevenire, ordine publică și investigații criminale vor distribui materiale informativ/ preventive pe tema campaniei și vor sta de vorbă cu cetățeni din tot județul, prezenți la festival.
La eveniment va participa și reprezentantul teritorial al GROUPAMA , partener la nivel național în campanie.
Campania națională - HOȚII SUNT CREATIVI, FII PREVENTIV! se va desfășura până la finalul anului și își propune să informeze populația județului cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe, prin diverse activități (transmiterea de mesaje cu caracter preventiv prin mass-media, organizarea unor demersuri de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de autoprotecție, întâlniri cu administratorii asociațiilor de locatari și alte grupuri țintă).
IPJ BN