Personajele sunt haioase în prima fază, dar mişcările lor, penibile şi repetate obsesiv, oricât de simpatice ar fi, devin monotone şi plictisesc. Aşa încât, nu te poţi uita mai mult de un minut la o borală de-asta de-i zice dans, ca şi la un meci de-al Gloriei sau al băieţilor de la CSM.

Cam asta a fost senzaţia mea la primele două meciuri ale echipei lui Manea. O varză totală, jocuri fără cap şi fără coadă. Un muşuroi de fotbalişti care alergau în toate direcţiile, cu rost şi fără rost. Un fotbal urâââât, urât de tot!

La prima impresie, ai fi zis că nu-i rău, exact ca la Harlem. Puştani de pe la juniori, bistriţeni reîntorşi acasă, plus doi-trei fotbalişti cu un pic de experienţă. Reţetă bunicică pentru o echipă în reconstrucţie. Dar la a doua privire, n-aveai altceva de ales decât să schimbi canalul sau, dacă ai avut proasta inspiraţie să te duci pe stadion, s-o tai cât poţi de repede la o bere.

Nea Nae, cu tot respectul, dar ăsta nu-i fotbal. Ştiiiiu, vremuri grele, n-ai marfă. Totuşi ai rămas pe bancă şi zici că reconstruieşti. Apoi reconstruieşte, mânca-ţi-aş, sau lasă-ne în amarul nostru! Învaţă-i ceva, orice, sau du-te cât vezi cu ochii! Ia-o de la 4 contra 2, de la pas în doi cu schimb de locuri, de la abecedarul fotbalului. Sau arată-le măcar cum să stea în ghete. Chiar aşa, cred că asta ar fi bună de primă lecţie.

Fiindcă jucătorii Gloriei de azi, cu mici excepţii, n-au nici măcar mişcări de fotbalişti. Inima mă doare când scriu astea, dar aşa se vede de pe margine. Păi când mi-l aduc în minte pe Ică Moga de acum 30 de ani şi încerc să-l pun lângă Feher sau Enescu am simptome de preinfarct. Diferenţele sunt şocante, chiar şi în poze dacă îi vezi unul lângă altul. Ţinuta decarului din anii 80, felul ţanţoş în care alerga, fineţea cu care lovea mingea, poate chiar şi zâmbetul pe care îl arunca tribunei, doar astea erau destule ca să te prinzi că-i fotbalist. Dacă aveai şi norocul să-l întâlneşti pe stradă şi să se uite o secundă prin tine, ai fi fost fericit ca după o miuţă alături de Messi. Ăştia erau fotbaliştii Gloriei, o echipă pe care o iubea tot oraşul, fără excepţie. Ştii bine, nea Nae, că şi matale ai fost printre ei.

Destul de Gloria. Acum hai la handbal. Unde penibilul e şi mai mare. Ăia nu au câştigat nici un punct în mai bine de jumătate de campionat. Au luat-o pe cocoaşă rău de tot meci de meci, atenţie, în Liga a doua, adică ultima, că a treia nu există. Colac peste pupăză, au şi-un necaz cu antrenorul, care îşi rupe tendonul în timp ce le arăta lor ceva, la un antrenament. Şi ei ce fac? Harlem Shake în vestiar! Auuuzi, frate, tupeu de handbalist bistriţean al anilor 2013. Avram, Ţărmure şi ăia ce umpleau sala cu Metalul în anii 80 i-ar bate şi-acum de-ar intra pe teren. Jucători de 2 lei, caractere aproape de zero. Să fiu în locul lui Adrian Moldovan, directorul clubului, aş desfiinţa instantaneu această jenă de echipă masculină ce murdăreşte numele CSM-ului.