CSM Bistrita a incheiat anul 2010 cu o victorie categorica, in fata propriilor suporteri. Handbalistele antrenate de Iuliu Craciun s-au impus cu scorul de 46-24 (26-12), dupa un meci in care nu le-au lasat nicio sansa adversarelor de la Universitatea Timisoara.
Bistritencele au condus pe toata durata partidei si au oferit un joc spectaculos, la capatul caruia au sarbatorit victoria dar si ziua de nastere a directorului sportiv al echipei, Ioan Dosan.
A fost ultimul meci din acest an si din returul I al Diviziei A de handbal feminin. Handbalistele intra in vacanta de iarna pe locul al doilea in seria B, la patru puncte de liderul National Ramnicu Valcea. "Am avut un parcurs foarte bun pana acum, in acest sezon si sunt foarte multumit de rezultate. Fetele merita din plin o scurta vacanta de iarna" a declarat Iuliu Craciun.
Pentru CSM Bistrita au evoluat: Balogh, Martari, Tetean, Suciu, Chita, Triscas, Iliesiu, Boiciug, Dorhoi, Cadar, Lorint, Musina, Olari, Ciocan, Rus.