CSM Bistrița a ratat vineri calificarea în Cupele Europene. Una rece... una caldă - căci fetele lui Pașca au învins în meciul de sâmbătă și au obținut locul trei în Cupa României.
Handbalistele lui Horațiu Pașca au pierdut clar meciul de vineri cu SCM Craiova. Bistrițencele au pierdut la scor (37-26) și au ratat astfel calificarea în Cupele Europene.
Cu toate acestea, fetele au reușit să își revină după înfrângere și sâmbătă au făcut un meci bun cu Unirea Slobozia - învinsă în cealaltă semifinală de CSM București. Chiar dacă prima repriză s-a încheiat cu un gol în plus pentru adversare (15-16), bistrițencele au întors rezultatul și la final tabela arăta un gol în plus pentru ele. Cu scorul 32-31, fetele noastre și-au adjudecat medalia de bronz în Cupa României.
„Rezultat final: CSM Bistrita - CSM Unirea Slobozia 32-31!
Bronz pentru bistrițeni!
Echipa noastră, echipa de suflet a bistrițenilor, câștigă medalia de bronz în turneul Final Four al Cupei României, la capătul unui meci frumos, în care am suferit, ne-am luptat și în final am biruit!
Pentru CSM Bistrița au evoluat:
Ana Maria Măzăreanu, Laura Pristavița (1 gol), Szilvia Szabo, Simina Vezentan, Andrada Maior Pașca, Irina Ivan (3), Oana Cîrstea (3), Cristina Sîntămărean, Daniela Crap (3), Denisa Dorhoi, Andreea Bărbos, Oana Chirilă (10), Magdalena Paraschiv (5), Daniela Rațiu (7)”, au scris reprezentanții CSM Bistrița pe pagina de Facebook.
Cu această performanță se încheie primul sezon în prima ligă pentru fetele antrenate de Horațiu Pașca.
Foto: Ionuț Greere