În apropierea fântânii arteziene de la Han au fost amplasate panouri pentru afişele electorale. Municipalitatea a decis să oprească arteziana cât timp afişele sunt lipite acolo pentru ca apa să nu "spele" imaginea candidaţilor.
Ce nu fac partidele politice în perioada campaniei electorale pentru a proteja imaginea candidaţilor pe care i-au aruncat în luptă?! Până şi fântânile arteziene din oraş au „de suferit” în timpul campaniei.
Primăria a ajuns la concluzia că apa de la fântâna arteziană de la Han degradează imaginea candidaţilor. Astfel că s-au impus măsuri urgente, nu care cumva pozele în care candidaţii zâmbesc frumos pentru a cuceri electoratul să fie şterse.
„Colegii de la Poliţia Locală Bistriţa au remarcat că apa ajunge în zona afişelor, iar acestea sunt deteriorate. Astfel că s-a cerut celor de la DSP Bistriţa să oprească fântâna arteziană atunci când este vânt”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Aşadar, la sesizarea poliţiştilor locali, Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa a decis ca pe perioada campaniei electorale, fântâna arteziană de la Han să nu mai funcţioneze.
În total, în municipiul Bistriţa, au fost montate panouri pentru afişele electorale în 16 locuri. Acestea sunt păzite de poliţiştii locali, iar cei care sunt prinşi că rup afişele sau le mâzgălesc riscă amenzi cuprinse între 600 de lei şi 1000 de lei.