La finalul lunii decembrie, Guvernul a anunțat una dintre cele mai mari investiții din domeniul infrastructurii feroviare din Bistrița-Năsăud. Este vorba despre modernizarea căii ferate care leagă Becleanul de Vatra Dornei.
La finalul anului trecut, Guvernul și-a anunțat și aprobat planurile de investiții pentru următorul deceniu. Bistrița-Năsăud apare în masterplanul rutier și feroviar cu reabilitarea a mai bine de 100 de kilometri de cale ferată.
Reabilitarea vizează 488 de kilometri de cale ferată, fiind modernizat tronsonul: Coșlariu (Alba) – Cluj-Napoca – Dej – Beclean – Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava – Pașcani, anunță presa națională.
Costurile presupuse de această reabilitare sunt uriașe, ajungând la aproape două miliarde de euro. Aceste lucrări ar trebui să se realizeze în perioada 2018 -2027 și ar urma să fie finanțate din fonduri europene și fonduri rambursabile.
Bistrița-Năsăud nu apare în noile planuri anunțate de Ministerul Transporturilor cu nicio altă investiție, nici măcar cu drumul expres Dej – Bistrița.