De la ora 17.30, în saloanele Hotelului Coroana de Aur – cunoscutul profesor universitar și interpret de muzică tradițională Grigore Leșe își lansează volumul „Acum știu cine sunt”. Lansarea are loc în cadrul Conferinței naționale a bibliotecilor și bibliotecarilor din România, care a debutat azi dimineață, reunind peste 100 de invitați.
Bistrița găzduiește pentru prima dată Conferința națională a bibliotecilor și bibliotecarilor din România și, începând de azi până sâmbătă, peste 100 de invitați vor participa la discuții și prezentări pe tema „NOVA BIBLIOTHECA – Provocări și tendințe în bibliotecile publice”.
Tema acestei ediții este deosebit de ofertantă și propune sondarea principalelor trenduri și oportunități privind evoluția bibliotecilor. Nu vor fi trecute, însă, cu vederea nici posibilele blocaje sau dificultăți pe care le pot întampina bibliotecarii în acest demers de redefinire a rolului și statutului lor ca profesioniști – informează organizatorii care au pregătit pentru invitați un program destul de încărcat.
Azi, de la ora 17.30, Gigore Leșe își lansează la Coroana de Aur cartea „Acum ştiu cine sunt”, publicată anul acesta, la Editura Humanitas.
„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri... Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată...” scria Grigore Leșe în prezentarea acestui volum de însemnări și aduceri aminte.
De la ora 18.00 va avea loc o întâlnire cu ÎPS Andrei Andreicuț, urmând ca seara să se încheie cu un scurt concert susținut de Grigore Leșe.
Programul complet al Conferinței Naționale poate fi consultat AICI.
Foto: Arhivă – Grigore Leșe, septembrie 2013, Festivalul Usturoiului, Tihuța