V-ați întrebat vreodată de unde vine celebrul imn studențesc „Gaudeamus Igitur”? Ei bine, aveți azi ocazia să ascultați în premieră la Bistrița originalul – Academica, uvertura compusă de Brahms pentru inaugurarea unei universități germane, lucrarea de la care a pornit și imnul studenților! Tot azi, la Sinagogă: „Se întorc morții acasă”!
Avem parte, astăzi, de un program cultural spectaculos:
De la ora 17.00, la Sinagogă puteți asista la prezentarea unei cărți răvășitoare! Unul din cei mai importanţi publicişti ai anilor 90, întemeiator şi director al unor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă își prezintă azi, la Sinagogă, volumul “Se întorc morţii acasă”.
Un subiect “împrumutat tot din realitate”, cum dezvăluie autorul având ca personaje principale un călău şi pe victima sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa incredibilă, spre a trăi împreună o experienţă de legendă...
Tot azi, dar de la ora 19.00, la Biserica Evanghelică aveți onoarea să ascultați două lucrări extraordinare, interpretate pentru prima oară la Bistrița! Este vorba de un concert vocal simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană dirijată de Romeo Râmbu, de Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj dirijat de Cornel Groza și de soliștii - Aida Pavăl Olaru (soprană) și Ștefan Estefan (bariton). În program: Johannes Brahms – Uvertura Academica (compusă de Brahms cu prilejul inaugurării unei universități germane de prestigiu, lucrarea care a dat naștere ulterior și celebrului „Gaudeamus Igitur”, imnul studenților) și Recviemul German – interpretat, de asemenea, pentru prima oară la Bistrița!
Marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, același festival (Bisfest 2014) va prilejui bistrițenilor reîntâlnirea cu Grigore Leșe, într-un concert extarordinar intitulat „De dragoste, de război, de unul singur”...!