Peste 100 de angajati ai A.P.I.A au luat o pauza, nemultumiti fiind de hotararea guvernului de scadere a salariilor cu 25 la suta. In acest moment, angajatii A.P.I.A Bistrita-Nasaud se afla in greva de advertisment.
"Greva de avertisment lansata de Sindicatul Teritorial A.P.I.A Bistrita-Nasaud este mai mult un conflict de munca. Grevistii sunt nemultumiti de diminuarea salariilor cu 25% si de lipsa personalului din sistem", sustine presedintele sindicatului, Ciprian Petruse. Potrivit acestuia, la nivelul tarii deficienta de personal se ridica la aproximativ 1600 de posturi.
Greva nu i-a afectat insa pe cei care au venit astazi sa depuna cererile de subventionare a ovinelor.
Dupa expirarea celor doua ore de greva, reprezentantii sindicatului APIA se vor intalni cu cei de la Cartel Alfa pentru a stabili detaliile grevei generale care va avea loc luni, 31.05.2010.
“Vom fi de acord sa iesim in strada luni dimineata, de la ora 8, daca cei de la Cartel Alfa ne vor cere acest lucru. Astfel vom fi solidari cu colegii din tara”, a mai declarat presedintele Sinicatului Teritorial APIA Bistrita-Nasaud, Ciprian Petruse.
La protestul de astazi au participat peste 100 de angajati ai APIA.
Gabriela BUDACAN