Un accident rutier s-a petrecut ieri în jurul orei 17.41 în cartierul Sigmir. În urma accidentului a fost rănit grav un bărbat din Cluj.
„În cartierul Sigmir, Rareş K. de 32 ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a adaptat viteza de deplasare în curbă la dreapta şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un automobil mixt condus de Teodor Ţ. de 42 ani din Blăjenii de Sus” se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ BN.
În urma accidentului, Rareş K. a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Judeţean.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a arătat că nici unul din cei doi conducători auto nu au consumat băuturi alcoolice.