Cine nu a făcut şcoală la Gene 1, cu siguranţă că şi-a dorit acest lucru în această dimineaţă, resimţind emoţiile copleşitoare ale sutelor de elevi şi părinţi, autorităţi, foşti dascăli sau profesori care au aniversat în curtea şcolii primii 50 de ani de excelenţă şi educaţie de calitate. Toată lumea bună a oraşului a fost prezentă...
Lacrimi şi emoţii în curtea Şcolii Gimnaziale Numărul 1 din Bistriţa care şi-a celebrat azi primii 50 de ani de la înfiinţarea în 1964 – 50 de ani de excelenţă şi educaţie de maximă calitate.
De la eveniment nu au lipsit primarul Ovidiu Creţu, subprefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, Camelia Tabără, inspectorul general ISJ, directorul Colegiului Liviu Rebreanu alături de elevul simbol al judeţului – Rareş Buhai, el însuşi fost absolvent al Şcolii Gimnaziale Nr 1.
Ceremonia a început cu discursul directoarei Mia Şigovan care a izbucnit în lacrimi, la un moment dat, copleşită de emoţia de a revedea în curtea şcolii dascăli, învăţători şi profesori din anii de început.
Mai în glumă, mai în serios, profesoara Mia Şigovan nu a uitat să-l roage pe primarul Ovidiu Creţu să reabiliteze clădirea şi să le ofere celor peste 1100 de elevi din 45 de clase şi o sală de sport şi o sală de festivităţi.
Orban Florentina – profesoară de fizică la Şcoala Generală Nr 1 în prima promoţie de profesori care au venit aici în 1964 dar şi Mariana Râpan – una dintre elevele care a început clasa I în 1964 şi care ulterior a ajuns profesoară tot la Generală 1 – au dezvelit o placă memorială care atestă cei 50 de ani scurşi de la momentul inaugurării şi au dezvăluit celor prezenţi câteva din emoţiile resimţite în anul în care a fost inaugurată şcoala.
Un alt moment emoţionant a fost şi cel în care invitaţii de onoare au fost invitaţi să planteze cinci arbori în curtea şcolii, simbol al celor cinci decenii scurse peste zidurile instituţiei de învăţământ.
Primarul Ovidiu Creţu, pinspectorul şcolar general ISJ Camelia Tabără, Rareş Buhai, Sergiu Petruşca (unul dintre olimpicii şcolii) şi subprefectul Ovidiu Frenţ au plantat arborii simbolici. „Sunt voluntar Tăşuleasa Social, de aia ştiu cum să plantez un arbore. Iar azi mai este şi Ziua Internaţională a Mediului. Deci v-aţi gândit cum nu se poate mai bine la acest moment...!” a remarcat subprefectul Ovidiu Frenţ.
Prima parte a ceremoniei s-a încheiat cu un cântecel interpretat de „generaţia 50” cum i-a numit directoarea Mia Şigovan pe prichindeii aflaţi acum în clasa pregătitoare.