Gloria Progresul Bistrița va evolua în această după-masă în deplasare cu FC Zalău, partida va conta pentru etapa a doua a Ligii a 3-a, seria 5.
Bistrițenii au revenit în Liga a 3-a după aproape 40 de ani în primele două eșaloane ale fotbalului românesc. Elevii lui Cristi Coroian nu au avut mari emoții în primul meci, reușind să se impună pe teren propriu cu 3-0 în fața Unirii Dej.
Meciul se anunță unul echilibrat, întrucât și zălăuanii formează o trupă redutabilă, fapt dovedit și în prima etapă, când au reușit să se impună în deplasare la CS Iernut cu 4-2. Acest fapt este confirmat și de Sergiu Costin, căpitanul bistrițenilor: “Nu ştiu ce echipă are FC Zalău, dar ştiu că Zalăul a fost mulţi ani în Divizia B. Şi noi avem o echipă tânără, doar eu stric media de vârstă. În niciun caz nu suntem favoriţi la Zalău. Meciul este deschis oricărui rezultat”, a spus Costin, conform sportulsalajean.ro.
Înaintea partidei de azi, cele două echipe ocupă primele locuri ale clasamentului seriei a 5-a, bistrițenii fiind lideri, iar formația sălăjeană pe locul secund. Partida dintre FC Zalău și Gloria Progresul Bistrița se va disputa astăzi, de la ora 17.00 pe stadionul din Zalău. Meciul va fi arbitrat de centralul Mircea Ardelean, care va fi ajutat la cele două tușe de Sebastian Pantea și Alina Mihoc, toată brigada fiind din Arad.
Foto: Sportul Bistritean