După ce în etapa trecută a fost învinsă la Zalău, Gloria a pierdut şi partida din etapa a treia, jucată în deplasare cu formaţia bihoreană Sânmartin. Bistriţenii se clasează după trei etape abia pe locul 9 în clasamentul seriei a 5-a din Liga a 3-a.
Gloria a renunțat de bunăvoie la Liga a doua și s-a înscris în Liga a treia cu speranța că va domina măcar acest eșalon. Iată că nu-i deloc așa cum au anticipat cei care se ocupă acum de echipa bistrițeană. S-a încheiat etapa a treia și Gloria a pierdut al doilea joc consecutiv, 1-0 la Sânmartin, după cel de la Zalău (2-1)
A fost un joc controlat de bistrițeni, care au ratat din toate pozițiile posibile și imposibile, gazdele reușind foarte rar să iasă din propriul teren. Bistrițenii au trimis de două ori mingea în bară iar în minutul 83 Nalați a trimis peste poartă din lovitură de la 11metri. Pe final de joc, gazdele au marcat un gol contestat de bistrițeni, care au susținut că mingea respinsă de portarul Pop nu a trecut linia porții.
Lotul folosit de staff-ul tehnic: Pop, Budăcan, Costin, Hlinca, Dobrea, Colța (Cilean), Țegle, Nalați (Simionca), Fizeșan(F. Alexandru), Bucur, A. Pop.
Mai multe despre acest meci şi despre activitatea sportivă din Bistriţa-Năsăud, pe Sportul Bistriţean.