După lupte grele care au durat mai bine de 2 ani și jumătate, Gloria a recuperat o primă tranșă din transferul lui Moraes. Este vorba despre o sumă în jur de 100 de mii de euro, din cei 700.000 pe care ucrainienii de la Metalurg Donețk trebuie să-i plătească - anunță sportulbistrițean.ro
Conștienți că această sursă de venit e una dintre puținele pe care le mai are clubul, conducătorii Gloriei au făcut eforturi mari în ultimele săptămâni pentru a restabili comunicarea cu UEFA, FIFA și gruparea la care joacă brazilianul. Astfel, se pare că s-a semnat o convenție pentru reeșalonarea sumei restante și s-a plătit deja o primă tranșă. Decisive au fost sncțiunile UEFA de la finalul anului trecut, prin care Metalurg a pierdut dreptul de a juca în cupele europene și a fost amendat cu 80.000 de euro. Următorul termen era 31 ianuarie, dată la care ucrainienii ar fi primit alte pedepse. Însă, a fost prima dată în ultimii ani când au dat semne clare că vor să se țină de contract.
Deși nu confirmă dar nici nu infirmă primirea banilor în cont, șefii Gloriei spun că astăzi vor plăti toate sumele restante către jucători și o parte către ceilalți angajați ai clubului. Fotbaliștii n-au mai primit bani de la jumătatea lui octombrie, dar restanțele se încadrează în termenul de 3 luni negociat cu cei din club.
Așa încât, Gloria mai ia o gură de oxigen și își poate desfășura în liniște programul de pregătire. Program ce cuprinde în această săptămână două jocuri amicale, cu echipe de liga a treia, joi cu Unirea Jucu și sâmbătă cu Arieșul Turda.
Citește mai multe știri din sport numai pe sportulbistritean.ro