Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cheltuie 180.000 de lei pentru aniversarea de 25 de ani! O parte însemnată din bani vor merge pe organizarea unui concert, posibil în aer liber, susținut de maestrul Gheorghe Zamfir.
Consilierii județeni se pregătesc de petrecere! Ei au stabilit astăzi ca ziua de 11 aprilie să fie instituită drept ziua constituirii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Astfel, pe 11 aprilie Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va aniversa 25 de ani de la înființare.
Cu acest prilej vor avea loc o serie de manifestări, timp de o săptămână, pentru a marca acest eveniment. Consilierii au aprobat și utilizarea unei sume de 180.000 de lei pentru acest eveniment, dar și lista manifestărilor prilejuite de aniversarea celor 25 de ani de la constituirea instituției. Astfel, în perioada 11 - 19 aprilie vor avea loc numeroase activități.
Printre acțiunile care vor avea loc în această perioadă se numără Ziua Porților deschise la Palatul Administrativ care va avea loc pe 11 aprilie, lansarea unei cărți intitulate „Consiliul Județean Bistrița-Năsăud 1927-2016”, la Centrul Cultural Dacia, dar și o masă oficială oferită invitaților la eveniment.
Vor avea loc apoi spectacole de muzică populară, cu participarea extraordinară a maestrului Gheorghe Zamfir pe 18 aprilie și un concert simfonic, la Bistrița urmând să ajungă vioara lui George Enescu pe 19 aprilie.
Consilierii județeni au cerut conducerii CJ să organizeze concertul în aer liber, pe stadion, pentru a avea acces cât mai multă lume la reprezentația maestrului Gheorghe Zamfir.
2630 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.