Parcă abia zilele trecute ne bucuram de sărbătorile de iarnă, şi uite că, pe nesimţite, am ajuns în pragul celui mai aspru post de peste an. Mâine începe Postul Paştelui şi toate rufele trebuie să fie spălate, iar vasele – opărite. Nu se mai fac nunţi începând de luni iar în a cincea săptămână de post, încep Deniile şi curăţenia de primăvară.
De luni, 3 martie, începe postul Paştelui dina¬intea Învierii Domnului – cel mai lung şi mai aspru dintre cele pa¬tru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, numit şi Postul Mare – pe durata căruia credincioşii trebuie să se roage mai mult, să facă fapte bune, să se abţină de la mâncarea “de dulce” dar să ţină seama totodată că Postul nu este o “cură de slăbire”, ci una a împăcării cu cei apropiaţi, a iertării şi milosteniei.
Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din prima săptămână a Postului) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor – scrie Realitatea.net.
Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn.
În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.
Vor exista dezlegări la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor.
Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. Postul de alimente nu are însă efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Stoica.
Foto: click.ro