Municipalitatea a amplasat mai multe garduri in oras in zona trecerilor de pietoni. Ecologistii bistriteni spun ca aceste garduri uratesc orasul si nu aduc niciun beneficiu.
"Oamenii ma opresc pe strada si imi spun ca tot apar garduri prin oras. Din fericire am reusit sa oprim la timp amplasarea acestor garduri pe spatiul verde de pe Bulevardul Republicii insa acum de curand a fost amplasat unul in fata la Biserica Sfanta Ana. Nu stiu care este scopul acestui gard, poate ca sa nu sara in strada enoriasii care merg la biserica. Aceste garduri uratesc orasul si nu sunt necesare" a declarat in cadrul unei conferinte de presa presedintele filialei Bistrita a Partidului Ecologist Roman, Marius Balan.
Inca de anul trecut municipalitatea a decis ca in apropierea trecerilor de pietoni sa fie montate garduri iar motivul invocat a fost acela de a proteja pietonii care trec strada.
"Aceste garduri nu ar fi trebuit sa apara, nu aveau de ce sa fie montate in oras pentru ca sunt foarte urate" a mai precizat Marius Balan.