Bistrițeanca noastră, Gabriela Szabo, e prima victimă directă din sport în urma evenimentelor din ultima vreme. Fosta atletă își pierde postul de ministru al tineretului și sportului, după un mandat „catastrofal”, așa cum îl caracterizează ProSport-ul de astăzi și cum subscriem și noi.
Că n-a făcut mare lucru pentru revigorarea în ansamblu a sportului românesc, ne așteptam cu toții, numită fiind pe criterii politice, fără să fi demonstrat vreodată ceva în administrație. Însă, ne-am fi așteptat, noi bistrițenii, măcar să tragă oala mai mult spre focul nostru și să ne ajute să ieșim din momentele cele mai grele din ultimii 25 de ani.
Dimpotrivă, Gabi Szabo pare să fi încurcat și mai mult situația sportului bistrițean. În perioada ei la minister, stadionul a fost revendicat de MTS și se află într-un proces interminabil care a influențat disparița Gloriei, atletismul bistrițean n-a simțit nici un fel de suflu nou iar celelalte sporturi sunt toate în moarte clinică. Nicio investiție nu a fost derulată în acest timp, iar problemele de legalitate a finanțărilor publice n-au fost descâlcite nici până azi. Chiar și crosul care îi poartă numele a devenit mai mult o afacere, finanțată cu bani mulți de la bugetul local, fără nici un efect pentru bistrițean.
Iată ce scrie prosport.ro despre Gabriela Szabo:
„Fidelă a lui Victor Ponta, înregimentată în PSD şi răsplătită pentru asta cu postul de ministru al tineretului şi sporturilor, Szabo s-a remarcat prin gesturile nepotrivite faţă de fostul premier şi prin lipsa de performanţă în funcţie.Fosta campioană olimpică îşi pierde scaunul în guvern odată cu demisia cabinetului. Ea rămâne însă un cadru de nădejde în PSD, personaj bun de pus în vitrină şi refolosibil cu proxima ocazie, chiar dacă mandatul său a fost marcat de contraperformanţe greu de egalat. După mai bine de un an şi jumătate de la numirea sa, Gabi Szabo se poate lăuda, ca faptă memorabilă, doar cu discursul de anul trecut, de la festivitatea de premiere de după finala BRD Bucharest Open, când a luat cuvântul pentru a-i mulţumi fierbinte lui Victor Ponta pentru contribuţia la propăşirea sportului în România. Discursul Gabrielei Szabo a generat reacţia virulentă a publicului, care a huiduit îndelung. Acum, în 4 noiembrie 2015, Szabo pleacă fără să fi lăsat în urmă vreo strategie, vreun plan de redresare a sportului, domeniu profund subfinanţat şi aflat deja în moarte clinică”